Jurnal românesc - 18.03.2019

jurnal românesc - 18.03.2019 Zeci de români întorşi din străinătate au semnat contractele de finanţare pentru start-up-uri create prin intermediul programului "Diaspora ReSTART", gestionat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii.

Zeci de români întorşi din străinătate au semnat contractele de finanţare pentru start-up-uri create prin intermediul programului "Diaspora ReSTART", gestionat de Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii. Aceştia vor primi câte 40.000 de euro pentru a-şi deschide o afacere în România. Preşedintele Consiliului, Florin Jianu, a declarat că mulţi dintre cei care revin acasă sunt români care pleacă din Marea Britanie din cauza Brexit-ului. "Până în prezent am avut peste 600 de români din diaspora care au intrat în activităţile proiectului, dintre care 50 vor fi finanţaţi", a spus Jianu. El a precizat că proiectele depuse sunt din diverse domenii de activitate, din sfera tehnologiei, a industriilor creative până la cea a serviciilor şi că 19 dintre câştigători sunt români care au trăit în ultimii ani în Marea Britanie, 11 provin din Spania, 6 din Italia, 3 din Germania, câte 2 din Franţa, Olanda şi Republica Moldova şi câte unul din Australia, Belgia, Luxemburg, Portugalia şi SUA. "Ne dorim ca acest proiect să fie un model de bună practică, pe care să îl extindem la nivelul ţării, să devină o politică de ţară. Diaspora reprezintă, în opinia noastră, resursa cea mai importantă a unei ţări", a apreciat şeful CNIPMMR. "Diaspora ReSTART" are o perioadă de implementare până în septembrie 2020, iar potrivit lui Florin Jianu primele sume vor intra în conturile start-up-urilor în vara acestui an.


Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Andrew Noble, a afirmat că autorităţile britanice şi române lucrează strâns pentru a obţine reciprocitate în ceea ce priveşte drepturile cetăţenilor. Diplomatul a anunţat că, în perioada 19 - 23 martie, Ambasada Regatului Unit la Bucureşti va organiza o serie de evenimente, în diverse oraşe din România, pentru a le oferi cetăţenilor britanici informaţii actualizate cu privire la măsurile Guvernului României care îi vizează. Misiunea diplomatică precizează că au fost făcute "progrese excelente" în ceea ce priveşte pachetul de măsuri privind drepturile britanicilor. "Avem o responsabilitate comună ca românii din Marea Britanie şi britanicii din România să se bucure în continuare de aceleaşi drepturi pe care le-au avut ca cetăţeni ai UE", a declarat ambasadorul Andrew Noble. Evenimentele organizate de Ambasadă se vor desfăşura după următorul program: pe 19 martie la Cluj Napoca, pe 20 martie la Bucureşti, pe 21 martie la Iaşi, pe 22 martie la Timişoara şi pe 23 martie la Braşov. În prezent, peste 2.000 de britanici trăiesc în România şi peste 430.000 de români locuiesc în Marea Britanie.


O delegaţie de deputaţi, membri ai Comisiei pentru comunităţile de români din afara graniţelor ţării, au efectuat o vizită de lucru în Bulgaria, unde s-au întâlnit cu reprezentanţi ai etnicilor români din Vidin, dar şi cu omologi de la Sofia. Reprezentanţii minorităţii române au semnalat probleme referitoare la educaţia în limba română, acum predată doar ca limbă străină şi s-au plâns că nu au spaţii unde să poată desfăşura activităţi educativ-culturale. Parlamentarii de la Bucureşti s-au angajat să identifice soluţii pentru derularea cursurilor de limba română în imobile din aria de reşedinţă a membrilor comunităţii româneşti. Pe de altă parte, în discuţiile cu omologii bulgari, au subliniat importanţa respectării de către Bulgaria a principiului reciprocităţii, dat fiind că România este un exemplu la nivel european în materie de protecţie a minorităţilor naţionale. Oficialii bulgari s-au angajat să organizeze o sedinţă comună a Comisiilor de specialitate din cele două ţări pentru a identifica soluţii unitare la problemele cu care se confruntă minorităţile din cele două ţări. În Bulgaria locuiesc circa 350.000 de vorbitori de limbă română, care formează trei grupuri distincte: românii din zona riverană Dunării, aromânii din zona de sud-vest şi dacoromânii din regiunea de nord-vest a ţării.


www.rri.ro
Publicat: 2019-03-18 11:42:00
Vizualizari: 684
TiparesteTipareste