Brexit, încă o prelungire

brexit, încă o prelungire Marea Britanie a mai primit un termen de şase luni pentru a găsi cea mai bună soluţie privind Brexit.

La Bruxelles, liderii europeni şi premierul britanic, Theresa May, s-au pus de acord în privinţa unei noi amânări a Brexitului până la sfârşitul lunii octombrie, cu o evaluare a procesului la Consiliul European din 20 şi 21 iunie. Premierul May ceruse o amânare până pe 30 iunie, pentru a da timp parlamentului de la Londra să ajungă la un consens. 


Este vorba despre o amânare flexibilă, încă şase luni pentru ca Marea Britanie să găsească cea mai bună soluţie posibilă, a precizat preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, în acelaşi timp eliminându-se, cel puţin, temporar, spectrul unei separări brutale, fără un acord: "În această perioadă, soluţia se află în mâinile britanicilor. Încă mai pot ratifica acordul cu Uniunea, caz în care extinderea se va încheia. Pot, de asemenea, să reconsidere întreaga strategie a Brexitului. Aceasta va duce la schimbări în declaraţia politică, dar nu şi în acordul de retragere. Până la sfârşitul perioadei, Regatul Unit mai poate revoca articolul 50 şi anula Brexitul." 


Concluziile summitului de la Bruxelles în cadrul căruia a fost luată decizia stipulează că Regatul Unit va trebui să se comporte "constructiv și responsabil" în perioada suplimentară acordată. De asemenea, Londra trebuie să "se abțină de la orice măsură care ar putea pune în pericol realizarea obiectivelor Uniunii".


Următoarele luni nu vor fi uşoare, a declarat Theresa May, adăugând că va face tot ce poate pentru ca Marea Britanie să părăsească blocul comunitar cât mai curând posibil. 


România a fost reprezentată de preşedintele Klaus Iohannis la reuniunea extraordinară a Consiliului European pe tema retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană, context în care a susţinut acordarea prelungirii suplimentare a Brexit, pentru a permite ratificarea acordului cu UE în Parlamentul britanic. Prelungirea permite "o retragere ordonată, care să asigure certitudine pentru cetăţenii europeni din Regatul Unit şi pentru cei britanici din UE, dar şi pentru companii şi mediul de afaceri", a subliniat Administraţia Prezidenţială de la Bucureşti într-un comunicat. 


Şeful statului s-a pronunţat şi pentru un parteneriat viitor "cuprinzător şi ambiţios" între Uniunea Europeană şi Marea Britanie, care să cuprindă atât aspecte economice şi comerciale, cât şi aspectele privind securitatea, apărarea şi relaţiile externe. 


În situaţia în care Acordul de Retragere nu va fi ratificat până la data de 22 mai, Regatul Unit va trebui să organizeze alegeri pentru Parlamentul European. Dacă Marea Britanie nu va respecta această obligaţie, retragerea acesteia din UE ar urma să aibă loc la data de 1 iunie.



www.rri.ro
Publicat: 2019-04-11 12:42:00
Vizualizari: 582
TiparesteTipareste