Jurnal românesc - 16.04.2019

jurnal românesc - 16.04.2019 Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu se află într-o vizită în Franţa, unde au programate întâlniri la Academia Franceză, Crucea Roşie, Muzeul Luvru şi Comitetul Naţional Olimpic.

Ambasadorul României în Statele Unite ale Americii, George Maior, s-a deplasat la Salt Lake City, statul american Utah, pentru a promova o misiune economică a numeroase companii româneşti. Reprezentanţa diplomatică a României anunţă că, în perioada 12-17 aprilie, demnitarul are o serie de întâlniri oficiale cu autorităţile americane, cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, ai mediului academic şi ai comunităţilor româneşti.

George Maior are programate atât întrevederi cu viceguvernatorul Spencer Cox şi cu procurorul general Sean Reyes, precum şi participarea la un eveniment de promovare a oportunităţilor de investiţii în cadrul World Trade Center din Salt Lake City. 

"Dezvoltarea dimensiunii economice a Parteneriatului Strategic româno-american reprezintă o prioritate a mandatului meu", a declarat diplomatul. După încheierea vizitei în Utah, ambasadorul va efectua o vizită oficială în statul Arizona, unde va susţine, în premieră, un discurs în faţa Camerei Reprezentanţilor statului Arizona, va avea întâlniri cu guvernatorul Doug Ducey, va vizita Arizona State University, care include un Lectorat de limba română, şi se va întâlni cu reprezentanţii comunităţii româneşti.



Custodele Coroanei, Margareta, şi principele Radu se află într-o vizită în Franţa, unde au programate întâlniri la Academia Franceză, Crucea Roşie, Muzeul Luvru şi Comitetul Naţional Olimpic. Vizita este organizată la invitaţia autorităţilor statului francez şi vine la 100 de ani de când Regina Maria a reprezentat România la Paris, într-un demers diplomatic şi regal. 

În mod simbolic, la fel ca Regina Maria, pe parcursul întregii săptămâni, Custodele Coroanei şi principele vor avea întâlniri cu autorităţi ale statului francez şi cu reprezentanţi ai familiilor regale europene care îşi au reşedinţa la Paris. Custodele Coroanei, distinsă în 2009 cu titlul de Cavaler al Legiunii de Onoare a Republicii Franceze, a participat deja la vernisajul expoziţiei "Maria a României: Regină şi artistă" care a avut loc luni, la Palais du Tau, din Reims. 

Totodată, ca urmare a devastatorului incendiu care a afectat Catedrala Notre-Dame din Paris, Custodele Coroanei, Margareta i-a trimis o scrisoare preşedintelui francez, Emmanuel Macron, în care îşi exprimă "profunda tristeţe" şi solidaritatea cu naţiunea franceză.



Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale şi Meridionale şi-a exprimat solidaritatea cu poporul francez, cu Biserica Romano-Catolică şi Arhiepiscopia de Paris în urma incendiului care a afectat Catedrala Notre-Dame, informează basilica.ro. "Suntem profund îndureraţi de catastrofa care loveşte capitala Franţei. Este vorba despre un simbol asumat ca reper mondial, dincolo de apartenenţă religioasă sau de convingeri (...) Suntem alături de Biserica Romano-Catolică şi de întregul popor francez în aceste clipe de mare durere", a transmis înaltul ierarh în numele Mitropoliei Ortodoxe Române a Europei Occidentale şi Meridionale.



Secretarul de stat în Ministerul pentru Românii de Pretutindeni Lilla Debelka a efectuat o vizita de lucru în Italia, la Olbia în Sardinia. Demnitarul s-a întâlnit cu reprezentanți ai Asociației Social Culturale "România Unită" și ai comunității românești din Sardinia, care numără peste 5.700 de oameni. 

"Românii sunt o prezență constructivă în societățile în care trăiesc, chiar dacă ne-am dori să se întoarcă acasă în număr cât mai mare, iar țara noastră depune demersuri pe lângă statele unde există comunități numeroase, în încercarea de a se asigura că drepturile și libertățile lor sunt respectate", a declarat oficialul. Lilla Debelka le-a transmis celor prezenţi că statul român și-a propus să le acorde sprijin românilor din diaspora și acţionează pentru întărirea legăturilor dintre aceştia și țările în care au ales să locuiască.



www.rri.ro
Publicat: 2019-04-16 11:33:00
Vizualizari: 122
TiparesteTipareste