Viitorul Cadru Financiar Multianual al UE

viitorul cadru financiar  multianual al ue Consiliul a început pregătirile pentru reuniunea Consiliului European care va avea loc la 20 - 21 iunie.

Consiliul a început pregătirile pentru reuniunea Consiliului European care va avea loc la 20 - 21 iunie. În cadrul reuniunii, liderii UE ar trebui să ia decizii privind numirile pentru următorul ciclu instituțional și să adopte agenda strategică a UE pentru perioada 2019 - 2024. De asemenea, aceștia își vor concentra discuțiile asupra viitorului cadru financiar multianual, asupra schimbărilor climatice și asupra recomandărilor specifice fiecărei țări emise în cadrul procesului semestrului european.


Daniel Buda: "Cadrul Financiar Multianual până la urmă vorbim de buget aici. Vorbim de banii pe care îi avem sau de care statele membre îi au la dispoziție pentru a se putea dezvolta. Mi-aș dori foarte mult de la această Preșendinție, pe care o avem în această perioadă, să avem capacitatea de a îi determina pe acești șefi de state și de guverne, care nu sunt de-acord cu ceea ce înseamnă creșterea în contribuție a statelor membre, la acest buget la nivelul UE pentru a putea satisface toate nevoile pe care le avem în acest moment. 

Olanda, Franța, țările de jos şi încă câteva state sunt rezervate în această chestiune și eu cred că pentru noi acesta trebuie să fie un obiectiv substanţial, acela de a convinge aceste state să facă alocări bugetare suplimentare în vederea creșterii bugetului pentru a putea acoperi toate nevoile pe care le are astăzi UE. Aici mă refer la ceea ce înseamnă sectorul agricol, pentru că în zona sectorului agricol chiar dacă România nu are parte de tăieri bugetare semnificative de către pilonul 2, pe plățile directe chiar avem parte de o creștere a bugetului. În politica de coeziune creșterea e de 8 %. 

În nivelul UE avem de-a face cu tăieri în această zonă a politicii agricole comune și a politicii de coeziune pe de o parte și pe de altă parte avem noi provocări la care trebuie să facem față legate de migratie, legate de securitatea frontierelor. Noi nevoi până la urmă legate de ceea ce înseamnă cercetarea, de investirea mai multor bani în cercetare astfel încât să putem să ținem pasul cu ceea ce înseamnă nevoile UE pe diverse paliere chiar dacă nu vom reuși este important să cristalizăm totuși direcțiile mari la nivel macrofinanciar, să vedem care sunt liniile pe care le putem stabili astfel încât statele membre să aibă posibilitatea de a implementa cât se poate de repede până la urmă ceea ce înseamnă acest proces de absorbție al fondurilor europene."


Consiliul European din luna iunie va reprezenta momentul unor decizii importante care vor contura viitorul UE în anii următori. Președinția a făcut tot posibilul pentru a facilita tranziția către următorul ciclu instituțional și pentru a încheia cât mai multe dosare legislative. Consiliul a discutat aspectele legate de acțiunea externă ale cadrului financiar multianual pentru perioada 2021 - 2027. Miniștrii s-au concentrat pe propunerile Comisiei Europene privind integrarea Fondului european de dezvoltare în bugetul UE și delimitarea fondurilor pentru politica europeană de vecinătate în următorul CFM. 


Dezbaterea va contribui la pregătirea de către președinție a unui proiect revizuit de cadru de negociere în perspectiva Consiliului European din iunie. 



www.rri.ro
Publicat: 2019-06-18 11:01:00
Vizualizari: 95
TiparesteTipareste