Economia României, între perspective şi incertitudini

economia româniei, între perspective şi incertitudini Pentru al şaptelea an consecutiv, economia Uniunii Europene este în creştere, economiile tuturor statelor membre fiind în expansiune în ciuda condiţiilor mai puţin favorabile şi a incertitudinilor la nivel mondial, arată un comunicat al Comisiei Europene.

Pentru al şaptelea an consecutiv, economia Uniunii Europene este în creştere, economiile tuturor statelor membre fiind în expansiune în ciuda condiţiilor mai puţin favorabile şi a incertitudinilor la nivel mondial, arată un comunicat al Comisiei Europene. Numărul persoanelor care au un loc de muncă a atins o cifră record, iar rata şomajului nu a fost niciodată mai scăzută, dar există în continuare decalaje importante între ţări, regiuni şi categorii de populaţie. 


"Semestrul european a contribuit în mod real la îmbunătăţirea situaţiei economice şi sociale din Europa. Mai rămân, însă, provocări importante cărora trebuie să le facem faţă şi începe să se profileze tot mai pregnant riscul unei deteriorări a perspectivelor economice", a avertizat Valdis Dombrovskis, vicepreşedinte pentru moneda euro şi dialog social, responsabil şi pentru stabilitatea financiară, serviciile financiare şi uniunea pieţelor de capital. Potrivit oficialului european, "este îngrijorător să constatăm o încetinire a avântului reformelor în unele ţări. Facem apel la toate statele membre să îşi reînnoiască eforturile pentru a consolida rezilienţa economiilor şi pentru a sprijini o creştere economică în egală măsură durabilă şi favorabilă incluziunii. O mai bună direcţionare a investiţiilor poate contribui în mod semnificativ la atingerea acestor obiective', a apreciat Dombrovskis. 


România, menţionată în luna de februarie de către Comisia Europeană într-un grup de 13 ţări comunitare care se confruntau cu dezechilibre, a înregistrat în primul trimestru din 2019 o creştere ecocomică de aproape 5 procente, dar, atât Comisia, cât şi FMI, avertizeaza că dezechilibrele macroeconomice s-au accentuat, deficitul de cont curent şi cel fiscal s-au adâncit, iar presiunile inflaţioniste sunt din nou în creştere. Invitată la Radio România, Lidia Moise, redactor-şef Reporter global, explică: 

"Din păcate, România este singura ţară europeană care are două dezechilibre majore - atât un deficit bugetar, adică noi cheltuim mai mult decât încasăm din venituri, destul de mare şi în creştere, cu ameninţarea că va creşte, şi mai avem un deficit al contului curent, adică diferenţa dintre valuta care intră în ţară şi cea care iese din ea, simplu vorbind. 

În această situaţie, în Europa mai este Turcia. Turcia a suferit o presiune extraordinară pe moneda naţională, are inflaţie, deficite gemene şi devalorizarea brutală a lirei turceşti. Este un pericol extraordinar de mare pentru stabilitatea economiei când rulezi cu aceste deficite gemene, mai ales că observaţia insistentă este că asta se întâmplă într-o perioadă în care ai creştere economică. În perioada în care ai creştere economică, de obicei reuşeşti să-ţi acoperi cheltuielile fără sâ-ţi adânceşti deficitele." 


Prezentă la Bucureşti la conferinţa privind prezentarea publică a recomandărilor specifice pentru România din cadrul Semestrului European 2019, Isabel Grilo, director al Direcţiei Generale pentru Afaceri Economice şi Fiscale din cadrul Comisiei Europene, a făcut o analiză a situaţiei: 

"Vedem că în ciuda faptului că în ultimul timp economia română a avut o situaţie în care a funcţionat deasupra potenţialului său, deci, un deficit sau o diferenţă productivă pozitivă, totuşi, politica fiscală a continuat să fie în expansiune. Şi dacă mergem mai departe, să vedem compoziţia acestei politici fiscale, vom vedea că nu este atât de mult bazată pe investiţii, nu investiţiile determină, crează acest deficit, cât politicile fiscale care stimulează consumul, şi anume reduceri fiscale, dar şi cheltuielile, respectiv salarii şi pensii care, din nou, stimulează consumul şi sunt greu de inversat. Acesta este motivul pentru care credem că sunt motive să fim îngrijoraţi privind sustenabilitatea acestei creşteri." 


Un studiu de specialitate realizat la nivel european relevă, pe de altă parte, că 78% dintre companiile diin România se plâng de întârzierea plăţilor, ceea ce reprezintă o reală problemă în dezvoltarea afacerii, în angajarea de personal nou şi pentru venitul companiei. Comparativ, la nivel european doar jumătate din firme au o asemenea problemă. 

Acest lucru îi determină pe oamenii de afaceri români să creadă că în următorii doi ani s-ar putea confrunta cu o nouă recesiune, spune reprezentanta companiei care a realizat studiul, Simona Mincu: "O eventuală criză se pare că este iminentă. În termen de cinci ani majoritatea companiilor prevăd un declin economic şi o eventuală recesiune. Şi nu numai în România, ci şi în Grecia şi în Italia se văd aceşti indicatori foarte accentuaţi. Companiile se aşteaptă ca în următorii cinci ani să trecem din nou printr-o perioadă de declin economic." 


Dincolo de toate incertitudinile, rămâne o constantă - România are la dispoziţie un instrument puternic pentru a echilibra situaţia şi anume volumul enorm de fonduri europene pe care le poate atrage.


www.rri.ro
Publicat: 2019-06-21 15:29:00
Vizualizari: 905
TiparesteTipareste