Proiectul TRANSGREEN

proiectul transgreen Proiectul TRANSGREEN, coordonat de organizaţia de mediu WWF România, a fost tema conferinţei europene de la Bucureşti desfăşurată la sfârşitul lunii iunie.

Proiectul TRANSGREEN, coordonat de organizaţia de mediu WWF România, a fost tema conferinţei europene de la Bucureşti desfăşurată la sfârşitul lunii iunie.


Bucureștiul a găzduit, săptămâna trecută, conferința finală a proiectului european Transgreen, proiect care  își propune să dezvolte soluții pentru a contribui la crearea unei rețele de transport în regiunea Dunăre-Carpați, cu impact cât mai redus asupra mediului și pe care să se circule în siguranță, în România, Austria, Cehia, Solvacia și Ungaria. Evenimentul a fost organizat sub patronajul Președinției României la Consiliului Uniunii Eurpene și al Președinției României la Strategia UE pentru Regiunea Dunării și  a adus împreună reprezentanți ai instituțiilor publice naționale și internaționale, ai mediului academic și ai ONG-urilor care lucrează în domeniile transportului, planificării teritoriale și a conservarii naturii. A fost lansat  și un Ghid  cu soluții tehnice pentru pasaje de faună peste și sub autostrăzi și căi ferate, ceea ce va duce  la creșterea siguranței deplasării atât pentru animalele sălbatice, cât și pentru oameni. 


La eveniment a fost prezent și Robert Răzvan Dobre de la  Direcția Generală de Management și Strategie din cadrul Ministerul Transporturilor: "Proiectul Transgreen reprezintă exemplul de cooperare interdisciplinară și contribuie semnificativ la stabilirea unui dialog deschis și contructiv cu toate părțile relevante, dialog care a condus, printre altele,  la identificarea unor soluții viabile care să sprijine pregătirea proiectelor de dezvoltare a infrastructurii de transport. Această cooperare s-a materializat prin elaborarea Ghidului privind integrarea măsurilor de conservare a biodiversității în planificarea, pregătirea, evaluarea, implementarea și monitorizarea proiectelor de transport rutier și feroviar. 


La acest ghid au contribuit experți din cadrul Ministerului de Transport, Ministerul Mediului, Agențiilor pentru protecția mediului, ONG-uri. Recomandările incluse în acest Ghid au fost agreate la nivelul parteneriloir implicați în derularea proiectului Transgreen și  ne dorim ca acest ghid să fie aplicat încă din etapa de pregătire a proiectelor, iar masurile pentru protejarea mediuliu și pentru diminuarea impactului asupra mediului să fie identificate cât mai devreme, astfel încât să se evite întârzieri și costuri suplimentare în etapele ulterioare de derulare a proiectelor."

          

La finalul conferinței Transgreen, participanții internaționali au adoptat Declarația Conferinței de la București pentru o infrastructură de transport mai verde în Europa. Proiectul Transgreen a demarat oficial la 1 ianuarie 2017 şi beneficiază de un buget în valoare de aproximativ 2,48 milioane de euro, din care peste 2  milioane de euro reprezintă contribuţie din Fondul European pentru Dezvoltare Regională. 



www.rri.ro
Publicat: 2019-07-02 11:02:00
Vizualizari: 1396
TiparesteTipareste