Premieră pentru tenisul românesc

premieră pentru tenisul românesc Foşti lideri mondiali ai tenisului feminin, românca Simona Halep şi americanca Serena Williams îşi vor disputa, sâmbătă, finala turneului de la Wimbledon.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep s-a calificat în finala turneului de Mare Şlem de la Wimbledon. Este prima româncă ajunsă vreodată în ultimul act din proba feminină de simplu al celui mai mare turneu pe iarbă din lume. La simplu masculin, din România, doar Ilie Năstase a mai ajuns în finala de la Wimbledon, dar a pierdut de două ori: în 1972, în faţa americanului Stan Smith, şi în ’76, învins de suedezul Björn Borg.

 

Joi, în semifinale, Simona a trecut de jucătoarea ucraineană Elina Svitolina, cu 6-1, 6-3. S-a impus greu în primele două game-uri, dar apoi a dominat clar. În setul secund s-a mers echilibrat până la 3-3, după care Halep a fost de neoprit.

 

Despre confruntarea cu Svitolina, Simona a declarat: “Astăzi a fost o presiune enormă, pentru că meciurile contra ei au fost grele mereu şi m-a şi bătut de câteva ori în finale. Am ştiu că trebuie să fiu puternică şi faptul că am reuşit acest lucru mă face să fiu mulţumită de ceea ce am lucrat până acum şi de felul profesionist în care am evoluat. Sinceră să fiu, nu am visat să ajung în finală, am visat doar să câştig fiecare meci şi mi-am dorit să câştig fiecare meci pe care l-am jucat şi să joc mai bine de la zi la zi. Ceea ce s-a şi întâmplat, iar acest lucru mi-a dat încredere”.

 

În finală, românca se va întâlni din nou cu Serena Williams, în faţa căreia a câştigat, până acum, doar o dată, dar a pierdut de nouă ori. Jucătoarea americană are în palmares, printre altele, şapte trofee câştigate la Wimbledon, primul în 2002 iar ultimul, în 2016. În semifinala de joi, Williams s-a impus în faţa jucătoarei cehe Barbora Strýcová cu 6-1, 6-2.

 

Despre confruntarea de sâmbătă, cu Williams, Simona a spus: “Nu m-am gândit cum o să joc. O să mă gândesc mâine. În seara asta nu vreau să mă gândesc la tenis. Vreau să mă bucur de ceea ce se întâmplă. Cu siguranţă, nu am nimic de pierdut. Vă spun asta cât se poate de sincer. O să încerc să dau tot ce am mai bun şi să joc cât se poate de bine, să mă întrec pe mine. O să vedem ce va ieşi”.

 

Simona Halep este, în acest moment, numărul şapte mondial. S-a aflat în fruntea clasamentului WTA vreme de 64 de săptămâni. A câştigat, în carieră, 18 turnee WTA, dintre care unul de Mare Şlem, anul trecut, la Roland Garros. Născută la 27 septembrie 1991, la Constanţa, Simona Halep a debutat în tenisul mare în 2006, când a disputat primele sale jocuri în circuitul ITF. În 2010, a intrat în Top 100.

 

În 2014, în luna august, a ajuns pentru prima dată pe locul 2 în ierarhia mondială, loc care reprezenta deja, la acea vreme poziţia cea mai înaltă ocupată vreodată de o sportivă din România. În octombrie 2017 a ajuns pe primul loc în clasamentul mondial, poziţie pe care a părăsit-o în ianuarie 2018. A revenit pe locul întâi în acelaşi an, în februarie, şi a rămas lider mondial până în debutul acestui an, după Openul Australiei


www.rri.ro
Publicat: 2019-07-12 12:00:00
Vizualizari: 316
TiparesteTipareste