Info Business

info business Gramul de aur a atins miercuri o valoare record în raport cu leul./ România s-a situat, anul trecut, pe locul nouă în topul celor mai importanţi producători de bere din UE./ Conform EUROSTAT, rata şomajului în UE s-a situat, în iunie, la 6,3%.

Gramul de aur a atins miercuri o valoare record în raport cu leul. Scumpirea s-a cifrat la 1,78 la sută, iar gramul de metal preţios a ajuns la 202,17 lei, respectiv 42,74  euro. Aurul a mai trecut pragul de 202 lei în data de 5 octombrie 2012, când gramul a fost cotat la 202,08 lei. Un expert citat de Agerpres spune că scumpirea este atât rezultatul aprecierii aurului în dolari, cât şi al avansului dolarului faţă de leu.


România s-a situat, anul trecut, pe locul nouă în topul celor mai importanţi producători de bere din UE, cu o producţie de 1,8 miliarde de  litri, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică EUROSTAT. Cu o producţie de 8,3 miliarde de litri, respectiv 21% din producţia totală a Uniunii, Germania a fost principalul producător european în 2018. În Uniunea Europeană a fost produsă, anul trecut, o cantitate de peste 39 de miliarde de litri de bere conţinând alcool, la care se adaugă peste un miliard de litri de bere fără alcool sau cu un conţinut de alcool mai mic de 0,5%.


Un număr de 2,6 milioane de şomeri, respectiv 17,7% din totalul şomerilor înregistraţi în ţările Uniunii Europene în ultimele trei luni din 2018, şi-au găsit un loc de muncă în primul trimestru din 2019. În perioada ianuarie - martie 2019, nouă milioane de persoane au rămas şomere, iar alte 3,3 milioane  au devenit inactive din punct de vedere economic, mai arată datele prezentate miercuri de Oficiul de Statistică al Uniunii Europene. Conform celor mai recente date EUROSTAT, rata şomajului în Uniunea Europeană s-a situat, în iunie, la 6,3%. România este sub media Uniunii, cu o rată a şomajului de 4% în iunie.


Angajatorii din Spaţiul Economic European oferă, prin intermediul reţelei EURES România, 462 de locuri de muncă vacante. Cele mai multe dintre acestea, respectiv 163,sunt în Olanda, unde se caută în principal muncitori în agricultură şi horticultură. Germania oferă 124 de locuri de muncă, multe dintre acestea în turism şi în industrie. În Austria se caută mai ales muncitori calificaţi pentru construcţii, iar ţara pune la dispoziţia EURES România 84 de locuri de muncă.


www.rri.ro
Publicat: 2019-08-08 11:25:00
Vizualizari: 848
TiparesteTipareste