UPDATE 3 Întâlnirea preşedinţilor SUA şi României, la Casa Albă

update 3 Întâlnirea preşedinţilor sua şi româniei, la casa albă Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Washington, de omologul său american, Donald Trump.

UPDATE 3

Viitorul României şi relaţia României cu SUA sunt foarte, foarte luminoase, se arată într-un comunicat difuzat marţi de Casa Albă, cu ocazia vizitei de lucru a preşedintelui Klaus Iohannis în SUA. Potrivit sursei citate, preşedintele Trump l-a primit la Casa Albă pe omologul său român pentru 'a reafirma şi celebra parteneriatul strategic puternic dintre cele două ţări'.

 

România, care 'sărbătoreşte 30 de ani de libertate şi democraţie în 2019', continuă să înregistreze 'mari progrese în depăşirea moştenirii comunismului', se menţionează în comunicat.

 

În contextul în care Statele Unite şi România au o relaţie din ce în ce mai importantă în domeniile securităţii, energiei, nuclear civil şi cibernetic de care beneficiază ambele, 'cele două ţări ale noastre vor continua să lucreze împreună pentru a face faţă provocărilor comune de securitate şi pentru a îmbunătăţi şi mai mult parteneriatul nostru economic şi energetic', potrivit comunicatului.

 

Preşedintele Donald Trump intenţionează să extindă legăturile dintre cele două ţări, 'sprijinind eforturile României de a deveni eligibilă pentru intrarea în Programul Visa Waiver' de renunţare la viză, 'în conformitate cu cerinţele legislaţiei Statelor Unite', se arată în Comunicat. Printre altele, Casa Albă notează că 'România este un aliat valoros al NATO ce sprijină eforturile de securitate ale Statelor Unite şi internaţionale în regiune şi la nivel global'.

 

'Marcând 15 ani de la aderarea la Alianţă, România s-a dovedit a fi un aliat puternic al NATO şi îşi îndeplineşte angajamentul de a aloca cel puţin 2% din PIB-ul său pentru cheltuielile de apărare', mai notează Casa Albă.

 

'Militarii noştri lucrează împreună pentru a consolida descurajarea pe Flancul Estic al NATO' şi, 'în urma unei întâlniri anterioare cu preşedintele Trump, România îşi modernizează armata cu mai multe sisteme americane, inclusiv sisteme de apărare şi antirachetă Patriot', se subliniază în comunicatul Casei Albe. 'România găzduieşte o prezenţă rotativă de aproximativ 1.000 de militari americani, precum şi un sit Aegis Ashore al Statelor Unite care sprijină sistemul de apărare antirachete balistice al NATO'.

 

De asemenea, 'România se angajează să colaboreze cu Statele Unite pentru a combate ameninţările de cibersecuritate pe care le reprezintă furnizorii chinezi în reţelele 5G', potrivit comunicatului Casei Albe.

 

'Statele Unite vor lucra cu România pentru îmbunătăţirea climatului său de investiţii şi pentru a ajuta ţara să folosească mai bine resursele sale vaste de gaze naturale', se mai arată în comunicat, care notează că 'aceste eforturi vor creşte oportunităţile de investiţii pentru companiile americane, vor spori prosperitatea poporului român şi vor îmbunătăţi securitatea energetică în toată regiunea'.

 

'România susţine eforturile administraţiei Trump de diversificare energetică în Europa, care reduc dependenţa ţărilor europene de sursele de energie ruseşti', notează Casa Albă în comunicatul citat, adăugând că 'România s-a opus Nord Stream II şi altor proiecte de conducte ce cresc dependenţa Europei faţă de Rusia'.

 

'Statele Unite şi România sunt susţinători puternici ai Iniţiativei celor Trei Mări, care este importantă pentru creşterea accesului la piaţa energetică şi securitate', conchide comunicatul Casei Albe.

 

Întâlnirea preşedinţilor SUA şi României, la Casa Albă

 

---------------

UPDATE 2

Preşedintele Klaus Iohannis şi omologul său american, Donald Trump, au adoptat marţi o declaraţie comună în care SUA îşi reiterează sprijinul pentru eforturile României de a deveni eligibilă pentru intrarea în Programul Visa Waiver în conformitate cu cerinţele legislaţiei SUA.

 

'Ca preşedinţi ai României şi Statelor Unite ale Americii, acţionăm împreună, ca prieteni şi aliaţi, pentru a avansa Parteneriatul nostru Strategic robust şi durabil. Prin parteneriatul nostru, care se aprofundează, vom crea noi oportunităţi pentru creşterea securităţii, dezvoltării şi prosperităţii şi pentru a răspunde mai bine provocărilor şi responsabilităţilor globale pe care le împărtăşim', se arată în declaraţie.

 

De asemenea, în textul documentului sunt rememorate Revoluţia din 1989 şi aniversarea a 15 ani de la aderarea României la NATO. 'Împreună, statele noastre au depus eforturi durabile pentru modernizarea forţelor noastre armate şi pentru a ne îndeplini angajamentele asumate în cadrul NATO cu privire la partajarea echitabilă a responsabilităţilor. Militarii noştri acţionează umăr la umăr pentru apărarea libertăţii şi în vederea consolidării posturii de apărare şi descurajare pe Flancul Estic al NATO, inclusiv în Marea Neagră, care este de importanţă strategică pentru securitatea transatlantică. De asemenea, căutăm să evităm riscurile de securitate care însoţesc investiţiile chineze în reţelele de telecomunicaţii 5G', se menţionează în declaraţia comună.

 

În document se precizează că România şi Statele Unite recunosc că securitatea energetică este securitate naţională. 'Subliniem opoziţia noastră faţă de Nord Stream 2 şi alte proiecte care îi fac pe aliaţii şi partenerii noştri dependenţi energetic faţă de Rusia. Resursele de gaze naturale din România au potenţialul de a creşte prosperitatea statelor noastre, precum şi de a întări securitatea energetică a Europei. România şi Statele Unite vor analiza modalităţi de îmbunătăţire a climatului investiţional în domeniul energiei în beneficiul ambelor ţări. Mai mult, încurajăm puternic colaborarea strânsă a industriilor noastre pentru a sprijini obiectivele României în domeniul energiei nucleare civile', se afirmă în text.

 

În declaraţia adoptată se afirmă că excelentul parteneriat dintre România şi SUA în domeniul aplicării legii şi al luptei împotriva corupţiei se bazează, în mod ferm, pe un angajament reciproc faţă de statul de drept şi o justiţie independentă, care sunt puternic susţinute de poporul român.

 

'Subliniem că buna guvernare constituie baza securităţii şi prosperităţii noastre comune', se arată în document. Cele două părţi se angajează să consolideze, pe mai departe, relaţia comercială şi să încurajeze creşterea investiţiilor în ambele ţări.

 

-------------

UPDATE

Președintele Klaus Iohannis a declarat după întâlnirea la Casa Albă cu liderul american Donald Trump că a avut o întâlnire excelentă cu acesta, că a discutat pragmatic și deschis despre căile de aprofundare și extindere a parteneriatului strategic şi că, personal, va continua să fie implicat total în dezvoltarea parteneriatului cu SUA. Președintele Trump a apreciat sprijinul puternic pe care românii, în majoritate covârșitoare, îl dau relației cu SUA, iar pe parcursul mandatului României la președinția Consiliului UE, România a avut ocazia să se coordoneze eficient cu SUA pe dosare de interes reciproc.

 

Sunt convins că Parteneriatul nostru strategic va continua să genereze rezultate pozitive. Am adoptat împreună o declarație comună, este prima dată când am făcut acest pas. Este un document foarte important pentru progresul Parteneriatului strategic bilateral şi este esențială dezvoltarea acestui Parteneriat în toate domeniile, a adăugat Iohannis.

 

Președintele Trump a exprimat o deosebită apreciere că România a fost primul stat aliat care în mandatul său a atins nivelul de 2% din PIB pentru apărare şi a mulțumit pentru prezența românească din Afganistan. Am arătat președintelui Trump importanța creșterii prezenței militare americane în România şi am discutat despre securitatea la Marea Neagră, a mai spus Iohannis.

 

Un loc important în discuție l-a ocupat și relația economică bilaterală unde trebuie făcut mai mult. Cu ocazia vizitei, a fost semnat un memorandum de înțelegere privind tehnologia 5G şi s-a discutat despre admiterea României în programul Visa Waver, de eliminare a vizelor necesare românilor pentru a intra în SUA, a mai declarat şeful statului român.

 

L-am asigurat pe Preşedintele Trump că voi continua să susțin ferm lupta împotriva corupției şi că România va rămâne un partener strategic de încredere. Pot spune că a fost o nouă întâlnire foarte bună cu domnul președinte într-un moment simbolic: 30 de ani de la Revoluția din 1989 și 15 ani de la aderarea la NATO. În context, am arătat disponibilitatea de a găzdui contingente mai mari americane și președintele Trump a fost foarte deschis. Vrem să avem mai mulți militari în Brigada multinațională, în comandamentul regional pe care dorim să-l creăm. Tema va fi urmărită în continuare de secretarul Apărării, a făcut cunoscut Klaus Iohannis.

 

---------------

Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marţi, la Washington, de omologul său american, Donald Trump, la Casa Albă. „Avem o relație foarte bună cu România, mai bună ca oricând”, a declarat Donald Trump, în Biroul Oval, alături de Klaus Iohannis, despre care a spus că are „respect pentru ceea ce face și pentru ceea ce se întâmplă în România”. Trump a adăugat că sunt foarte mulți români în Statele Unite, iar „americanii iubesc românii, au o relație foarte bună cu ei”.

 

„Acum avem avem ocazia să vorbim despre parteneriatul strategic dintre România și SUA. Facem tot ceea ce se poate la nivelul NATO și cred că suntem pe drumul cel bun în acest sens”, a declarat, la rândul său, Klaus Iohannis.

 

'Aş vrea să subliniez că este important că mă aflu din nou aici cu domnul preşedinte şi avem oportunitatea să discutăm despre parteneriatul foarte bun. Sub conducerea dumneavoastră am progresat şi vom continua să facem acest lucru. Este foarte important pentru noi şi cred că suntem pe calea cea bună, a spuspreşedintele Iohannis.

 

Preşedintele american a afirmat că i-ar plăcea să vină în vizită în România, adăugând că este o chestiune pe care o va discuta cu omologul său român.


www.rri.ro
Publicat: 2019-08-20 22:51:00
Vizualizari: 1535
TiparesteTipareste