Modificări la Legea armelor şi muniţiilor

modificări la legea armelor şi muniţiilor Legislaţia armelor şi muniţiilor a fost modificată şi va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial.

Una dintre modificări se referă la armele de tir, care vor putea fi folosite în scopul exclusiv de practicare a tirului sportiv, chiar și de tinerii sub 18 ani. S-a schimbat şi termenul de predare a armelor, în urma suspendării sau anulării permisului. Legea prevedea ca deținătorul armelor să fie obligat ca, în termen de 10 zile de la data la care i-a fost adusă  la cunoștință suspendarea sau anularea permisului, să depună armele la un armurier autorizat, în vederea înstrăinării sau depozitării.

 

Termenul de predare a armelor s-a majorat la 30 de zile permițând deținătorului să le poarte o singură dată în această perioadă, exclusiv în scopul predării la armurier. În cazul armelor neletale supuse autorizării, actul normativ instituie obligativitatea efectuării anual a unei şedinţe de tragere, într-un poligon autorizat, în vederea prelungirii valabilității permisului de armă, adică la fel ca în cazurile armelor letale.

 

Datele cuprinse în evidențele Registrului Național al Armelor privind armele de foc și componentele esențiale vor fi șterse după 30 de ani de la data distrugerii armelor de  foc sau componentelor, nu după 20 ani, ca până acum. Armurierii vor fi obligați, conform noilor prevederi, să refuze tranzacțiile suspecte și să sesizeze poliția imediat asupra acestora.

 

Persoanele fizice și juridice nu vor putea procura și deține, respectiv comercializa, cu excepția celor din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale, a încărcătoarelor care se pot monta pe arme de foc semiautomate cu percuție centrală sau cu repetiție, care pot conține mai mult de 20 de cartușe, sau mai mult de 10 cartușe în cazul armelor de foc cu țeavă lungă. În schimb, colecționarii de arme, autorizați conform legii, vor putea colecționa 10 bucăți de cartușe aferente armei deținute în colecție, dar cu condiția ca muniția să fie nefuncțională.

 

În  cazul persoanelor care au suferit condamnări, inclusiv pentru infracțiuni la Legea armelor, normele interzic procurarea unor arme de foc, dacă aceste persoane au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, cu executare, pentru infracţiuni comise cu intenţie.

 

Cetăţenii străinii care vin la vânătoare în țara noastră pot introduce în țară arme de vânătoare dacă au o invitație nominală de la un fond cinegetic din România, și nu de la o asociație de vânătoare din România, ca în prezent. De asemenea, titularul pașaportului european pentru arme de foc este obligat să dețină acest document în permanență asupra sa, la momentul portului sau utilizării armei de foc.


www.rri.ro
Publicat: 2019-09-13 12:55:00
Vizualizari: 957
TiparesteTipareste