A murit actrița Tamara Buciuceanu-Botez

a murit actrița tamara buciuceanu-botez Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez a decedat, marţi, la vârsta de 90 de ani, au anunțat reprezentanţii Spitalului Elias din București.

 

Actriţa Tamara Buciuceanu-Botez a decedat, marţi, la vârsta de 90 de ani, au anunțat  reprezentanţii Spitalului Elias din București. Actriţa fusese internată pe 2 octombrie la Elias, pe ''fondul acutizării unor probleme cardiace mai vechi''.

 

Actriţa de teatru, film şi televiziune Tamara Buciuceanu-Botez, s-a născut la 10 august 1929, la Tighina, acum în Republica Moldova. „Doamna comediei româneşti” a debutat în 1952, pe scena Teatrului Giuleşti, cu piesa „Marfă din Makkar” și a continuat cu roluri în piesele „Cei doi tineri din Verona”, „Domnul Puntilla şi sluga sa Matt” sau „Pălăria florentină” şi, nu în ultimul rând, „Gaiţele”.

 

Apoi, timp de opt ani este angajata Teatrului de Operetă, unde, în spectacole precum „Contesa Maritza”, „Văduva veselă” , „Lăsaţi-mă să cânt” sau „My fair Lady”, ori „Voievodul ţiganilor”, îi putem admira şi calităţile vocale, pe lângă talentul scenic.

 

A jucat în peste 25 de filme, precum „Grăbeşte-te încet” (regia Geo Saizescu), „Bocet vesel” (regia Mircea Moldovan), „Primăvara bobocilor” (regia Mircea Moldovan) „Ultimele zile ale verii”, „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Sexy Harem Ada-Kaleh”, „Nunta mută”, dar, cu siguranţă, apariţia sa în filmul „Liceenii”, în 1987, (regia Nicolae Corjos), în rolul personajului „Isoscel”, tiranica profă de mate, a rămas în memoria multor români.

 

Tamara Buciuceanu-Botez a jucat și pe scenele marilor teatre ale capitalei - Odeon, Bulandra, Național, Teatrul de Comedie. A interpretat roluri memorabile în „Coana Chirița” pe scena Teatrului Național din Iași şi în piesa „Dimineață pierdută”, după Gabriela Adameșteanu, cu personajul Vicăi Delcă, la Teatrul „L.S. Bulandra”.

 

A avut o carieră strălucită şi în radio şi televiziune, fiind remarcabile cupletele sale din programele de Revelion, sau colaborările cu Teatrul Naţional de Televiziune şi cu Teatrul Naţional Radiofonic.

 

Sursa: RADOR


www.rri.ro
Publicat: 2019-10-15 19:20:00
Vizualizari: 864
TiparesteTipareste