ANEMONE, un proiect de cercetare a impactului activităţilor umane asupra ecosistemelor din M. Neagră

anemone, un proiect de cercetare a impactului activităţilor umane asupra ecosistemelor din m. neagră Cercetători din patru ţări au participat, luna aceasta, la o expediţie în apele Mării Negre. Au colectat probe pentru a vedea ce impact au activităţile umane asupra ecosistemului mării iar primele rezultate le vom afla vara viitoare.

Cercetători din patru ţări au participat, luna aceasta, la o  expediţie în apele Mării Negre. Au colectat probe pentru a vedea ce impact au activităţile umane asupra ecosistemului mării iar primele rezultate le vom afla vara viitoare. Expediţia a fost organizată în cadrul proiectului ANEMONE, finanţat din fonduri europene.

 

Cât de sănătos este ecosistemul Mării Negre şi cât de mult a fost afectat de activitatatea umană?

Sunt principalele întrebări, la care au încercat să găsească răspuns, cei 17 cercetători care au participat la o expediţie în apele Mării Negre.

Aceasta a avut loc la începutul lunii, în cadrul proiectului european ANEMONE.


Echipa formată din cercetători din 4 ţări s-a îmbarcat la bordul navei de cercetare 'Mare Nigrum' pentru a preleva probe de apă, sedimente şi organisme marine şi a evalua astfel, starea de sănătate a mării.

        

Coordonatorul de proiect, Dr. Laura Boicenco, de la Institutul de Cercetare şi Dezvoltare Marină "Grigore Antipa" din Constanţa: "Expediţia a a fost organizată între 1 şi 7 octombrie şi au participat cercetători din toate organizaţiile partnere, din Ucraina, România, Bulgaria şi Turcia. au participat 17 cercetători la bordul navei Mare Nigrum, colectând în acest răstimp, probe de apă şi sediment marin. Doar prin observaţii armonizate, în cadrul programului Integrate Monitoring de la Marea Neagră, putem avea o evaluare regională a stării ecosistemului mării. Este uşor de evaluat la nivel naţional dar tendinţa şi evaluarea trebuie făcută la nivelul întregii mări."

        

Sarcina de a organiza o astfel de misiune nu a fost una uşoară - spune biologul Florin Timofte, director tehnic în cadrul proiectului: "A fost o expediţie destul de greu de organizt, având în vedere că a trebuit să cerem şi să primim autorizaţii de intrare în apele teritoriale ale Ucrainei, Bulgariei, Turciei. A fost un proces lung, de vreo cinci luni de zile, care din nefericire s-a soldat cu lipsa autorizaţiei de intrare în apele teritoriale ale Ucrainei. Dar asta nu ne-a împiedicat să ne desfăşurăm activităţile în restul ţărilor. Activitatea s-a desfăşurat conform programării. O programare foarte riguroasă, pentru că a trebuit să respectăm un termen strict de operare, timp de două zile pentru fiecare ţară. Am avut condiţii meteo destul de dificile pentru o perioadă din timp dar nava şi-a îndeplinit rolul, a fost o navă solidă, mare, care ne-a permis să desfăşurăm activităţi în condiţii optime. A trebuit să lucrăm de dimineaţă până seara, târziu în noapte, să fim foarte riguroşi vis-a-vis de securitatea şi siguranţa oamenilor la bord, în timpul activităţilor de colectare de probe. Dar ne-am îndeplinit misiunea cu succes şi am reuşit să aducem acasă toate probele şi pe toată lumea, în siguranţă."


În lunile următoare, cercetătorii marini vor studia aceste date şi vor obţine date despre cât de sănătoasă este Marea Neagră, care este gradul de poluare cu deşeuri şi cât de sănătoase sunt fructele de mare, provenite din Marea Neagră. Primele rezultate le vom afla în iunie anul viitor.


Proiectul ANEMONE, realizat cu fonduri europene, are valoarea totală de aproape 1 milion de euro, durata de implementare fiind de 28 de luni (din iulie 2018 până în noiembrie 2020).



www.rri.ro
Publicat: 2019-10-22 10:00:00
Vizualizari: 767
TiparesteTipareste