Un nou program al UE le permite artiștilor să lucreze peste hotare

un nou program al ue le permite artiștilor să lucreze peste hotare Comisia Europeană anunță că a testat cu succes un nou program care le permite artiștilor să lucreze sau să participe la stagii de pregătire profesională peste hotare.

Comisia Europeană anunță că a testat cu succes un nou program care le permite artiștilor să lucreze sau să participe la stagii de pregătire profesională peste hotare.  


I Portunus este numele proiectului-pilot, lansat pe termen scurt cu scopul de a sprijini mobilitatea celor care lucrează în cultură și audiovizual. A avut un buget de un milion de euro asigurat printr-un program mai amplu al Uniunii, Europa creativă.


Înscrierile au început în aprilie și s-au încheiat în septembrie, iar din cei peste 3 200 de artiști și profesioniști care și-au depus candidaturile au fost selectați și au primit sprijin financiar 343 de artiști și profesioniști.


Potrivit paginii oficiale de internet a programului, actrița Cristina Negucioiu din țara noastră a primit sprijin pentru a participa în Cehia la o școală de vară, dedicată teatrului contemporan. Iar coregraful Cosmin Manolescu, pentru un program dedicat dansului contemporan desfășurat în România și Portugalia.


 

"Sunt mândru că am lansat acest prim program  prin care să-i ajutăm pe artiștii și profesioniștii din domeniul culturii să dobândească experiență peste hotare și să clădească noi parteneriate cu alți creatori dincolo de granițe", a afirmat comisarul pentru educație, cultură, tineret și sport, Tibor Navracsics. În opinia sa, programul a fost conuceput ca un element esențial pentru a spori inovarea și competitivitatea industriilor culturale și creative din Europa.


Iar reacțiile participanților și ale industriilor culturale au fost pozitive. Proiectul i-Portunus a avut ecou mai ales în rândul artiștilor tineri, în curs de afirmare.


 Experiențele lor au fost analizate în urmă cu două săptămâni într-o conferință organizată la Bruxelles și care a reunit profesioniști din muzică, teatru, dans, literatură, dar și din cadrul institutelor culturale naționale și internaționale. Și tot acolo s-a discutat despre modalitățile prin care poate fi îmbunătățit programul.


Anul viitor, două proiecte similare cu I Portunus urmează să beneficieze de o finanţare de un million şi jumătate de euro. Rezultatele și recomandările de pe urma tuturor acestor proiecte-pilot vor sta la baza unor proiecte permanente  care vor avea loc în perioada 2021-2027, adică în cadrul viitorului buget multianual al Uniunii Europene.


www.rri.ro
Publicat: 2019-11-01 11:04:00
Vizualizari: 638
TiparesteTipareste