Jurnalul unui secretar regal, Louis Basset

jurnalul unui secretar regal, louis basset Printre persoanele importante ale Casei Regale a României de la începutul și până spre jumătatea secolului XX, s-a numărat și elvețianul Louis Basset

Printre persoanele importante ale Casei Regale a României de la începutul și până spre jumătatea secolului XX, s-a numărat și elvețianul Louis Basset. Cu toate acestea, opinia publică îl cunoaște prea puțin pe cel care a început prin a fi secretarul particular al regelui Carol I și a rămas administrator al Casei Regale vreme de mai bine de 60 de ani. Louis Basset s-a născut în 1846, a fost absolvent al Facultății de Litere din cadrul Universității din Neuchâtel și a intrat în slujba domnitorului Carol I în anul 1869.Recent, editura Humanitas i-a publicat un jurnal inedit, cuprinzând perioada 23 august 1916 - 3 mai 1921, jurnal intitulat Războiul unui slujitor devotat. Volumul îmbogățește imaginea pe care o avem asupra primului război mondial, dar și asupra familiei regale, prin comentarii și observații, uneori, neobișnuite, aflăm de la istoricul Georgeta Filliti. 

"Are o situație oarecum incertă, căci pe durata Primului Război Mondial, deși este secretar particular al regelui Carol I, mai întâi, apoi al regelului Ferdinand, el nu se află în țară. Basset avea acest avantaj că, aflându-se în Elveția, se putea informa. Putea să citească atât presa favorabilă Puterilor Centrale, cât și pe cea favorabilă antantiștilor. În plus, comunica, evident, destul de mult cu țara. Asta nu-l făcea să nu fie și subiectiv. Una din sursele mustoase, miezoase și foarte interesante legate de Primul Război Mondial este jurnalul lui Louis Basset. Din întreaga lectură a jurnalului se degajă, totuși, o reținere. Nu se poate spune că ar ti complet germanofil, dar nici vreun antantist plin de abnegație. Își permite, de pildă, diverse caracterizări care, pe moment, pot să sperie. Pacea lui Georges Clemenceau - amintit fiindcă după Primul Război Mondial, el și președintele SUA Wilson au fost principalii artizani ai păcii - o consideră un fel de pace cu sabia în mână. Toate aceste gânduri ale lui, scrise foarte fluent și foarte calm, fără patimă, ne dau de gândit. Volumul rămâne, de aceea, extraordinar de interesant"


Extrem de interesant este și autorul jurnalului: un elvețian împământenit în România, foarte atașat de țara de adopție, dar implicat în câteva evenimente critice ale familiei regale. Alina Pavelescu, traducătoarea și editoarea cărții "Războiul unui slujitor devotat" de Louis Basset, vorbește despre două dintre episoadele de acest tip. Alina Pavelescu.  "Este vorba de faimoasa rupere a logodnei dintre Ferdinand și, poate singura femeie pe care a iubit-o cu adevărat, Elena Văcărescu, din păcate o opţiune care nu a fost acceptată din punct de vedere politic. Iar al doilea episod a fost cel în care a fost îndepărtat de la curtea regală preceptorul principelui Carol, viitorul Carol al II-lea, tot un elveţian pe nume Arnold Mohrlen. De altfel, iniţial Basset îl recomandase şi fusese printre cei care-l sprijiniseră ca să ajungă preceptorul viitorului rege. (...) Contribuise, aşadar, la îndepărtarea preceptorului favorit al lui Carol pe care-l îndrăgea, de altfel, şi sora lui, principesa Elisabeta. În ciuda acestor chestiuni mai delicate, membrii familiei regale, inclusiv Carol al II-lea, au delicateţa de a-l susţine până la capăt pe bătrânul Basset şi de a-l acoperi de onoruri în virtutea serviciilor aduse şi devotamentului arătat casei regale a României"

            

Devotamentul acesta poate îl intuise Carol I când și l-a ales secretar. Dar, pe atunci, un alt aspect părea a fi esențial: naționalitatea lui Basset. Alina Pavelescu. "La începuturile instalării lui Carol I în România, el avea o problemă şi anume aceea că era în egală măsură dator politic şi Germaniei, prin familia din care provenea, dar şi Franţei, căci fusese sprijinit de Napoleon al III-lea. Cele două puteri au avut grijă ca, în primii ani de domnie în România, să-şi planteze pe lângă viitorul rege fiecare din ele omul său care să nu fie doar un secretar. Un exemplu este germanul Friedlander care era şi secretar, dar şi un mic spion al familiei de Hohenzollern, un fel factor de presiune care-i transmitea lui Carol cam ce doreau rudele sale din Germania să facă el în România. 

Cel de-al doilea secretar a fost Emile Picot care n-a rezistat în România decât până în 1869. Apoi s-a întors în Franţa unde a avut o carieră de filolog şi, ataşat fiind de cultură română, a fost primul francez care a ţinut la Sorbona un curs de limbă română. Emile Picot nu era doar spionul lui Hortense Cornu, surorii de lapte a lui Napoleon al III-lea, la curtea regală românească, ci a încercat să se amestece chiar în chestiuni de politică internă şi să determine anumite decizii ale guvernului. În aceste condiţii, în care se afla între ciocan şi nicovală, Carol I decide să renunţe la secretarii care tindeau să nu fie imparţiali şi apelează la secretari din ţările neutre. Iniţial, apelează la un belgian pe lângă care uceniceşte chiar Basset şi apoi Basset însuşi, recomandat de directorul poştei din Neuchatel care venise în România ca să-i consilieze pe români în organizarea propriilor servicii poştale"

            

Louis Basset, așadar, l-a ajutat pe Carol I în tot efortul de modernizare al României. Dar în timpul Primului Război Mondial a plecat din România și a stat la Geneva 4 ani, timp în care și-a redactat jurnalul. A murit în 1930, dar de-abia acum publicul românesc îi poate cunoaște ideile care nu sunt întotdeauna cele consacrate cu privire la consecințele Marelui Război, dar care au valoarea lor de adevăr și de profunzime.


www.rri.ro
Publicat: 2019-11-08 11:59:00
Vizualizari: 47
TiparesteTipareste