Crap la cuptor

crap la cuptor În această ediţie, vă oferim câteva sugestii privind preparatele din crap. Cel mai rapide sunt crapul pe grătar sau crapul prăjit, dar există şi posibilitatea de a combina carnea de peşte cu legumele.

În această ediţie, vă oferim câteva sugestii privind preparatele din crap. Cel mai rapide sunt crapul pe grătar sau crapul prăjit, dar există şi posibilitatea de a combina carnea de peşte cu legumele. Putem obţine astfel plachie de crap la care folosim foarte multă ceapă, crap pe varză şi crap umplut cu orez şi ciuperci.


Pentru plachie, avem nevoie de un crap de circa 2 kg, eviscerat şi curăţat de solzi. Avem nevoie, de asemenea, de cel puţin un kg de ceapă, care trebuie curăţată şi tăiată solzişori. În continuare, ceapa este călită în ulei într-o tigaie, fiind stinsă, cum se spune, cu pastă de tomate şi cu vin, preferabil roşu. Ceapa călită este întinsă apoi într-o tavă. Sunt adăugate câteva foi de dafin, piper şi felii de lămâie, după care deasupra este pus peştele, spălat în prealabil de sarea de pe el. Se adaugă puţină apă, iar apoi tava este introdusă la cuptor, unde se ţine la foc potrivit vreo 3 sferturi de oră, interval în care, pentru a nu se usca, peştele trebuie stropit periodic cu zeama din tavă. Acest fel de mâncare este servit, de obicei, rece. Pe farfurie, este întins un strat de ceapă, deasupra căruia se află o bucată de peşte. Se poate servi cu mămăligă şi, desigur, împreună cu un pahar de vin alb, sec şi bine răcit.


Şi crapul pe varză este uşor de preparat. Avem nevoie de un crap de circa două kilograme, de circa 2 kg de varză, de câteva roşii, de ulei, piper şi sare. Varza trebuie tăiată fideluţă şi apoi călită în puţin ulei. După ce a fost călită, varza este întinsă într-o tavă, iar deasupra se pune crapul, fie deja porţionat, fie tăiat longitudinal în două jumătăţi. Roşiile, tăiate felii, sunt împrăştiate în tavă peste varză şi peşte, se condimentează cu puţin piper şi se lasă în cuptor pentru circa 45 de minute. Periodic, peştele trebuie stropit cu zeama din tavă. Se serveşte imediat cu mămăligă.


O altă sugestie este crapul umplut, pregătit de asemenea în cuptor.  Avem nevoie de un crap de circa 2 kg, curăţat de solzi şi eviscerat, pe care îl umplem cu ciuperci şi orez. Avem nevoie de circa jumătate de kg de ciuperci, jumătate de kilogram de roşii, o ceaşcă de orez, două cepe, o căpăţână de usturoi, pătrunjel verde, sare şi piper. Ciupercile, tăiate felii, trebuie călite uşor în ulei, împreună cu ceapa tăiată solzişori, după care înăbuşim totul cu puţină apă şi adăugăm orezul, pătrunjelul verde, tocat mărunt şi sare. Cu această compoziţie umplem burta crapului, pe care înainte l-am spălat de sare. Îl coasem pe burtă sau utilizăm nişte scobitori, şi îl punem într-o cratiţă mai mare, în care turnăm puţină apă şi, eventual, vin alb, adăugăm usturoiul mărunţit şi roşiile tăiate în felii subţiri, după care îl ţinem la cuptor, la foc potrivit, circa trei sferturi de oră, timp în care va căpăta o culoare arămie. În locul ciupercilor şi orezului, putem face o compoziţie mai simplă, cu ceapă şi pătrunjel verde. Acestea, tocate mărunt şi amestecate cu sare şi piper, sunt puse direct în burta crapului. Se serveşte cald, cu lămâie şi cu un vin alb, sec sau demisec.


www.rri.ro
Publicat: 2019-11-22 09:26:00
Vizualizari: 1347
TiparesteTipareste