În județul Satu Mare

În județul satu mare Situat între două zone ale României recunoscute turistic, Maramureș și Bihor, județul Satu Mare se remarcă în prezent ca o destinație ce poate satisface gusturile oricărui turist, indiferent cât de pretențios ar fi acesta.

Situat între două zone ale României recunoscute  turistic, Maramureș și Bihor, județul Satu Mare se remarcă în prezent ca o destinație ce poate satisface gusturile oricărui turist, indiferent cât de pretențios ar fi acesta. De la rezervații naturale deosebite, până la tradiții și obiceiuri străvechi și stațiuni cu ape termale, oferta județului e foarte variată. De altfel, Satu Mare este aproape din toate punctele de vedere un județ atipic. După numărul populației și ca suprafață este un județ mic spre mijlociu, dar se clasează pe un loc de frunte în topul județelor din România cu cele mai mari rezerve de apă termală.


Câteva monumente istorice vă vor atrage cu siguranță atenția. Este vorba de castele și cetăți din vremuri de demult apuse. Cetatea Ardudului din orașul Ardud, de exemplu, a fost construită în secolul al XV-lea și a fost una dintre cele mai puternice cetăți din nordul Transilvaniei. Castelul Lonyai, din comuna Medieșul Aurit, este datat din secolul al XIII-lea. Apoi, Castelul Karoly, situat in orașul Carei, este un adevărat loc de pelerinaj turistic. Clădirea a fost ridicată în anul 1482, cu scopul de a deveni o locuință destul de solidă pentru contele Karoly Laszlo. În aproape 100 de ani, mai exact în anul 1592, contele Karoly Mihaly a transformat castelul într-o clădire mai rezistentă, care să facă față cotropirilor străine. În prezent, castelul găzduiește un muzeu de istorie și unul de științe ale naturii, dar și o bibliotecă destul de importantă pentru orașul Carei. 


Marcela Papici, managerul proiectului "Cazări în Satu Mare".  "Cel mai important obiectiv al județului Satu Mare este castelul de la Carei. Este castelul reședință al familiei Karoly, al șaptelea castel ca importanță din România. Un alt obiectiv important ar fi cuptoarele dacice de al Medieșu Aurit, păstrate aproape intacte. Cei care stăpânesc acest domeniu spun că e un obiectiv pentru care cei pasionați de istorie merită să facă sute de kilometri. Alte obiective ar fi Casa Memorială Vasile Lucaciu, importantă personalitate politică din perioada imperiului Austro-Ungar, sau Casa Memorială a poetului maghiar Ady Endre. Sunt oameni despre care s-a învățat la școală. Casele lor memoriale se pot vizita la Satu Mare, fiind sub patronajul Muzeului Județean Satu Mare. Acestea au fost conservate și puse în circuit turistic."


Marcela Papici spune, că una dintre atracțiile județului Satu Mare rămâne oferta gastronomică. Rețete vechi, din străbuni, asemeni obiceiurilor și tradițiilor, cuceresc de fiecare dată orice turist ajuns în aceste locuri. "E recunoscută Pălinca de Oaș sau Pălinca de Turț. Județul Satu Mare e un județ în care trăiesc trei etnii, români, maghiari și foarte mulți șvabi. Sunt sate întregi șvăbești. Se pot întâlni obiceiuri și tradiții și festivaluri pe care toate aceste trei naționalități le organizează pe parcursul anului. În ciuda modernismului și a tot ceea ce apare ca nou, oamenii au înțeles că au obligația să păstreze ceea ce e tradițional și fac acest lucru prin festivalurile pe care le organizează.  

Festivalul șvabilor este, de exemplu, un eveniment de tradiție, care se ține de mai bine de 20 de ani. Din toate satele din jur, vin oameni îmbrăcați în port popular, unele ținute depășind chiar 100 de ani. Ar mai fi un obicei al codrului, Dansul Mănânțeilor, se numește. Este un festival-concurs în care copiii învață dansurile populare ale zonei și alături de seniorii acestor dansuri - avem dansatori care depășesc 80 de ani - urcă pe aceeași scenă. În cadrul festivalului, promovează dansul popular specific codrenesc. Mai există festivaluri în zona Oașului și a Turțului, unde se promovează producătorii tradiționali de palincă. Acolo se lasă cu degustări și sunt două zile de petrecere, fiindcă, vrei nu vrei, atmosfera e euforică."


Nefiind atât de promovat, în ciuda numeroaselor obiective turistice și a posibilităților de petrecere a timpului liber, zece hotelieri din județul Satu Mare s-au reunit pentru a încerca să facă zona mai cunoscută. Încercând să-și respecte individualitatea, au venit la cel mai recent târg de turism al României cu oferte irezistibile, spune Marcela Papici, managerul proiectului "Cazări în Satu Mare".  "Din păcate, ofertele pentru sărbătorile de iarnă sunt epuizate în momentul acesta. Sejururile au pornit de la 1000 de lei de persoană pentru cazare și mese timp de trei, patru zile, în perioada Crăciunului sau cea a Anului Nou. 

Dacă turistul alege să petreacă trei, patru zile, în zona noastră, mai ales în zona Țării Oașului, va putea să participe la celebrul dans La Ciupercă, organizat în mai toate satele de acolo. E un obicei al zonei. Lumea se îmbracă în port popular, inclusiv la biserică. După ieșirea din biserică, se bea un pahar de palincă și se merge la dansul La Ciupercă. Sunt lucruri care trebuite trăite, ca să fie înțelese. Să înțelegi de ce stau fetele într-o parte, băieții în altă parte, cum își fac semn dintr-o sprânceană, căci asta e toată invitația la dans. Este un dans care simbolizează scena vieții."


Nici iubitorii muntelui n-ar trebui să ocolească județul Satu Mare. Peisajele sunt superbe. 

Marcela Papici: "Sperăm că anul acesta se va da drumul și pârtiei de schi. Avem o pârtie de 2.300 de metri cu care sperăm să atragem foarte mulți turiști în zonă. Avem foarte mulți turiști străini. Avem norocul de a ne bucura de granița cu Maramureșul, iar lumea care nu mai găsește cazări în Maramureș, alege să se cazeze în zona noastră și parcurge doar 20, 30 de km până la celebrele mănăstiri din lemn de acolo. De asemenea, cei care locuiesc în zona de graniță din Ungaria și din Ucraina zic că vin în străinătate când vin la noi, deși suntem la 6 km de granița cu Ungaria și la 30 de km de granița cu Ucraina."


Consiliul Judeţean Satu Mare pregăteşte în prezent o aplicaţie mobilă pentru traseele turistice, prin care va pune la dispoziția turiștilor și hărți actualizate. 



www.rri.ro
Publicat: 2019-12-05 12:52:00
Vizualizari: 1111
TiparesteTipareste