Sportivul săptămânii - Fotbalistul George Puşcaş

sportivul săptămânii - fotbalistul george puşcaş Fotbalistul român George Puşcaş a făcut senzaţie, zilele trecute, la echipa sa de club, Reading, care evoluează în liga secundă engleză.

Fotbalistul român George Puşcaş a făcut senzaţie, zilele trecute, la echipa sa de club, Reading, care evoluează în liga secundă engleză. El a reuşit să marcheze de trei ori în jocul câştigat sâmbătă, în deplasare, cu 3 la 1, la Wigan. Gazdele au deschis scorul prin Joe Garner, în minutul 34. Puşcaş a egalat în minutul 79, din penalty. Un minut mai târziu a punctat din nou, apoi, în minutul 84, a stabilit scorul final. Pentru prestaţia sa strălucită, Radio România Internaţional l-a desemnat pe George Puşcaş Sportivul Săptămânii. După doar două zile, mai exact luni, el a fost desemnat jucătorul anului 2019 în cadrul Galei Fotbalului Românesc.


George Puşcaş s-a născut pe 8 aprilie 1996 în oraşul Marghita, situat în judeţul Bihor, în nord-vestul României, în  apropierea graniţei cu Ungaria. A început fotbalul în principalul oraş al judeţului Bihor, Oradea, la echipa locală Liberty. Acolo fost remarcat de căutătorii de talente ai clubului Internazionale Milano, iar gruparea italiană l-a achiziţionat pentru 600 de mii de euro. 


După un stagiu în echipa de juniori a clubului, conducerea lui Inter l-a adus la seniori, dar l-a ţinut mai mult pe banca de rezerve. A fost apoi împrumutat la Bari, cu care a fost la un pas de promovarea în Serie A. Clubul milanez l-a împrumutat apoi la Benevento, cu care Puşcaş a reuşit promovarea în prima ligă italiană. A revenit apoi în Serie B, fiind împrumutat la Novara. Internazionale a hotărât să-l transfere apoi la Palermo, în schimbul a peste 3 milioane de euro. 


După retrogradarea echipei siciliene în liga a patra, Inter l-a luat înapoi şi l-a transferat la formaţia engleză Reading pentru 8 milioane de euro plus două milioane bonus. A fost cel mai scump transfer făcut vreodată de Reading. Ulterior, românul şi-a confirmat valoarea. A înscris, în acest campionat, de 6 ori.


Pentru echipa naţională a României, George Puşcaş a disputat 14 partide, în care a marcat de 6 ori. A debutat în mai 2018, într-un joc amical împotriva echipei statului Chile. Pe 17 noiembrie 2018 a înscris primul său gol pentru Naţională, la Ploieşti, în jocul pe care România l-a câştigat cu 3-0 în faţa Lituaniei, în Liga Naţiunilor.


În final, vă amintim că puteţi găsi rubrica noastră sportivă şi pe Internet, mai exact pe site-ul web rri.ro, precum şi în reţeaua Facebook, pe profilul Radio România Internaţional. 


www.rri.ro
Publicat: 2019-12-03 10:48:00
Vizualizari: 722
TiparesteTipareste