Preşedintele retrage decoraţiile condamnaţilor penal

preşedintele retrage decoraţiile condamnaţilor penal Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretele de retragere a decoraţiilor acordate mai multor persoane care au suferit condamnări penale.

Administraţia prezidenţială de la Bucureşti a anunţat lista persoanelor cărora li s-au retras decoraţiile pe motiv că au suferit condamnări penale. Este vorba de retragerea distincţiilor Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Mare Cruce, Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler sau Ordinul Naţional "Serviciul Credincios" în grad de Cavaler. Preşedintele Klaus Iohannis anunţase anterior că va face acest gest, considerat firesc din perspectiva unei dorite asanări a vieţii publice, dar aspru criticat de detractorii cei mai înverşunaţi ai şefului statului, recrutaţi, în general, din mediile de stânga. 


Sunt nume sonore pe listă, foşti miniştri ca Miron Mitrea, Adrian Severin, acesta şi fost europarlamentar, sau Dan Voiculescu. Există pe listă şi un reputat cercetător, Gheorghe Mencinicopschi, condamnat la ani grei de închisoare pentru abuz în serviciu contra intereselor publice și fals în înscrisuri sub semnătură privată. De altfel, toţi cei nominalizaţi au plătit cu privarea de libertate pentru fapte de corupţie. Chiar dacă, acum, se simt vexaţi de retragerea unor distincţii pe care, probabil, le-au meritat la vremea primirii, ar putea încerca, timid, să admită că prestigiul şi onoarea conferite de ele sunt incongruente cu statutul de condamnat penal. 


Totuşi, reacţia, cel puţin în cazul celui mai celebru dintre cei vizaţi de măsură, fostul premier social-democrat Adrian Năstase, a fost vehementă. Condamnat definitiv la 4 ani de închisoare cu executare pentru şantaj şi luare de mită într-un dosar şi la 2 ani de închisoare cu executare într-altul, el primise, în 2002,  Ordinul Steaua României, în grad de Mare Cruce. Năstase afirmă că preşedintele doreşte să rescrie istoria la sugestia, cităm, "a unor păsări migratoare şi a unor talibani ideologici". Fostul premier este convins că eliminarea vizelor pentru români, eforturile de integrare în NATO și UE, modernizarea și creșterea economică, toate realizări pe care le trece în contul guvernării sale din perioada 2001-2004, nu vor putea fi șterse din cărțile de istorie și vor putea fi comparate cu ceea ce numeşte "activitatea nesemnificativă a lui Iohannis din mandatul său de președinte". În continuare, fostul lider PSD reia teza prăfuită a condamnărilor sale din raţiuni exclusiv politice, fără probe care să le justifice. 


Preşedintele Iohannis nu e la primul gest de retragere a unor decoraţii. În 2016, el i-a retras Ordinul Steaua României lui Laszlo Tokes, fostul pastor reformat care a jucat un rol în declanşarea Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989, pentru acuzaţiile acestuia la adresa statului român. Într-unul din nenumăratele sale derapaje sovine, Tokes sugerase că Ungaria ar trebui să-şi asume statutul de protector al minorităţii maghiare din Transilvania. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie i-a dat dreptate preşedintelui în acest caz, respingând contestaţia lui Tokes.  



www.rri.ro
Publicat: 2019-12-12 12:25:00
Vizualizari: 212
TiparesteTipareste