Sprijin pentru apicultorii europeni

sprijin pentru apicultorii europeni Numărul apicultorilor și producția de miere a Uniunii Europene sunt în creștere, iar Comisia Europeană propune mărirea substanțială a fondurilor pentru sectorul apicol.

Numărul stupilor şi cel al apicultorilor din UE este într-o vizibilă creștere. Potrivit raportului privind punerea în aplicare a programelor apicole din UE, publicat marţi de Comisia Europeană, producția de miere din spațiul comunitar a crescut cu 16% în perioada 2014-2018.

 

Din cei peste 17,5 milioane de stupi din Uniunea Europeană, gestionaţi de circa 650.000 de apicultori, cele 28 de state membre au produs 280.000 de tone de miere anul trecut. Apicultura este practicată în toate țările Uniunii Europene care ocupă locul al doilea în clasamentul celor mai mari producători de miere din lume.

 

România, fruntașă la producția de miere în UE

 

Ministerul Agriculturii de la București anunța, anul trecut, că România are cea mai mare producție de miere din Uniunea Europeană. Astfel, țara noastră a produs peste 30.000 de tone de miere în 2017, respectiv 13% din producția totală a spațiului comunitar.

"În ultimii ani sectorul apicol din România a cunoscut o dezvoltare semnificativă datorită programelor de sprijin financiar de la bugetul UE sau naţional astfel încât, în prezent am ajuns să ne situăm pe locul al 2-lea în Uniunea Europeană, după Spania, ca număr al familiilor de albine şi pe primul loc la producţia de miere", afirma, fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea, în luna mai a anului curent. 
 

60% din finanțarea europeană dedicată apiculturii a mers anul trecut către asistenţă tehnică precum cursuri de formare profesională, sprijin pentru achiziţionarea de echipamente tehnice, sprijin pentru tinerii apicultori  şi către combaterea agresorilor. Totodată, 30% din bugetul a mers către repopularea şeptelului apicol şi asistenţa pentru gestionarea deplasării stupinelor în scopul stupăritului pastoral.

 

De asemenea, UE cofinanţează programe apicole elaborate la nivel naţional în cooperare cu sectorul apicol, în scopul îmbunătăţirii condiţiilor pentru sectorul respectiv şi al comercializării produselor acestuia. În intervalul 2017-2019, UE a contribuit cu 36 de milioane euro anual, iar contribuţia anuală a UE pentru următorii trei ani (2020-2022) a fost majorată la 40 de milioane euro. Bugetul alocat pentru fiecare stat membru este bazat pe numărul de stupi notificat către UE.

 

Fondurile pentru apicultori, mai mari cu 50% începând cu 2020

 

Apicultorii rămân o prioritate pentru oficialii de la Bruxelles, iar Comisia Europeană își propune să crească finanțarea programelor apicole cu 50% în următorii trei ani, conform comisarului pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski: “Sectorul apicol este crucial pentru agricultură şi pentru biodiversitate în general. Trebuie să încurajăm apicultorii din întreaga UE, motiv pentru care susţin ferm sporirea de la 120 de milioane euro la 180 de milioane euro a finanţării din partea UE pentru programele apicole pentru următorii trei ani, ca parte a propunerii Comisiei privind următorul buget alocat agriculturii.”

 

Comisia a propus și includerea programelor pentru apicultură în planurile strategice Politicii Agricole Comune (PAC). Prin această măsură, sectorul apicol se va bucura de o vizibilitate sporită şi va contribui, totodată, la îndeplinirea obiectivelor generale ale PAC, inclusiv în ceea ce priveşte acţiunile climatice.


www.rri.ro
Publicat: 2019-12-18 16:12:00
Vizualizari: 1214
TiparesteTipareste