Propuneri pentru şefia parchetelor

propuneri pentru şefia parchetelor Interimatul de lungă durată de la şefia principalelor parchete din România este aproape de sfârşit.

Principalele parchete din România - Parchetul General, Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - au la conducere, de prea multă vreme, şefi interimari. Aceasta, în condiţiile în care problemele administrative şi legislative din justiţie s-au adunat şi ameninţă să perturbe activitatea sistemului judiciar. 


Provizoratul este, însă, pe cale să ia sfârşit. Noul ministru liberal al Justiţiei, Cătălin Predoiu, a anunţat, marţi, propunerile pentru conducerile parchetelor. Gabriela Scutea este alegerea pentru funcţia de procuror-şef al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Despre ea, ministrul Predoiu a spus că a avut cea mai solidă prestaţie şi cel mai solid dosar profesional depus dintre toţi candidaţii. A demonstrat cunoaştere, viziune, forţă şi substanţă profesională, iar proiectul ei a fost cel mai bun dintre toate cele prezentate, acoperind complet atât partea de administraţie şi construcţie internă a Ministerului Public, cât şi partea de reprezentare externă, a subliniat ministrul. Durata destul de mare a anchetelor în cauzele economico-financiare şi blocajul în care a ajuns Poliţia Judiciară se numără printre vulnerabilităţile identificate de Gabriela Scutea. 


La şefia DNA ar urma să ajungă Crin Bologa, un procuror caracterizat de ministrul Justiţiei ca un garant al continuării energice a luptei anticorupţie, în condiţii de deplin respect al drepturilor şi garanţiilor procesuale. Crin Bologa trebuie să ducă mai departe moştenirea onorantă a Laurei Codruţa Kovesi, cel mai de succes dintre foştii şefi de parchete, a cărei prestaţie meritorie i-a adus prestigiu extern şi a propulsat-o, în pofida sabotajului la care a fost supusă de fostul guvern de social-democrat, în poziţia de şef al noului Parchet European. 


În sfârşit, Cătălin Predoiu a anunţat că o propune pe Giorgiana Hosu pentru numirea în funcţia de procuror-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. DIICOT prezintă particularitatea anchetelor transfrontaliere şi, prin aceasta, a cooperării interinstituţionale interne şi externe, iar Giorgiana Hosu stăpâneşte cel mai bine aceste dimensiuni, a precizat ministrul Justiţiei. Proiectul ei a fost comprehensiv şi prestaţia echilibrată, susţinută de o cunoaştere panoramică a problemelor şi a activităţii DIICOT, şi-a justificat Predoiu alegerea. 


Propunerile ministrului au nevoie de avizul Consiliului Superior al Magistraturii, iar numirile le va face preşedintele Klaus Iohannis. Asemenea celor mai mulţi dintre procurori, caracterizaţi prin probitate şi competenţă, cei propuşi pentru şefia parchetelor văd în existenţa Secţiei pentru investigarea infracţiunilor din justiţie, creată în timpul administraţiei PSD, o jignire la adresa magistraţilor sau, mai rău, un instrument de intimidare a acestora. Este motivul pentru care guvernul liberal ia serios în calcul desfiinţarea respectivei secţii. 



www.rri.ro
Publicat: 2020-01-22 12:20:00
Vizualizari: 862
TiparesteTipareste