Iniţiative CESE pentru respectarea Drepturilor fundamentale şi Domniei legii

iniţiative cese pentru respectarea drepturilor fundamentale şi domniei legii România, Polonia, Ungaria, Franţa şi Austria sunt primele ţări monitorizate de CESE în privinţa respectării domniei legii şi a dreputurilor fundamentale ale cetăţenilor, după cum arată un raport preliminar dat presei la sfârşitul anului trecut.

Deşi din punct de vedere legislativ domnia legii şi drepturile fundamentale reprezintă o condiţie sine qua non a funcţionării UE, există ţări membre în care  drepturile fundamentale nu sunt cunoscute, nici ca noţiune măcar. Un astfel de caz a devenit clar odată cu asasinarea în 2017, a jurnalistei malteze Daphne Caruana Galizia, ce a luptat singură împotriva corupţiei din Malta. Această situaţie a atras atenţia oficialilor UE odată în plus asupra necesităţii supravegherii  respectării domniei legii şi a drepturilor fundamantale în statele membre.


Astfel la sfârşitul anului trecut era deja disponibil un raport preliminar ce analiza funcţionarea statului de drept în mai multe state membre ale UE. Corupţia ucide democraţia, iar UE trebuie să lupte pentru domnia legii şi pentru respectarea drepturilor fundamentale ale cetăţenilor a susţinut José Antonio Moreno Diaz, din partea Grupului lucrătorilor, preşedintele Grupului Ad Hoc pentru Drepturi fundamentale şi domnia legii, a Comitetului Economic şi Social European (CESE), într-o întâlnire cu jurnaliştii desfăşurată la Bruxelles la sfârşitul anului trecut: 


"Am decis în 2018 să dezvoltăm ideea de a monitoriza funcţionarea drepturilor fundamentale şi domniei legii în întreaga UE. Am conturat un parcurs pentru aceasta, am început cu cinci state membre, am vizitat întâi România, în toamna 2018, apoi Polonia, Ungaria, Franţa şi Austria. Ideea este să intrăm în contact cu societatea civilă şi ONG-urile şi cu asociaţiile statului şi sindicatele ce sunt primele victime ale atacurilor împotriva drepturilor fundamentale şi a domniei legii în toată UE. Nu dorim să acuzăm nicio ţară şi niciun guvern al niciunei ţări, dar vrem să colectăm date, din toată UE. Am făcut asta în Spania, în Franţa, în Italia, în România, în Croaţia, în Malta, în Republica Cehă, în Polonia, în Ungaria. Vrem să putem lua în calcul situaţia respectării sau nu a drepturilor fundamentale. 


După cum ştiţi anul trecut, Comisia Europeană a publicat o declaraţie oficială pentru susţinerea importanţei respectării domniei legii în întreaga UE şi a propus trei axe de lucru. Prima este promovarea unei culturi a drepturilor omului şi domniei legii, pentru că se observă lipsa unei culturi cetăţeneşti de acest tip în UE, în privinţa a ceea ce sunt drepturile fundamentale. Şi, de asemenea, a ceea ce înseamnă domnia legii. Pentru că dacă nu ştim ce sunt drepturile fundamentale nu avem cum să le apărăm. Trebuie să ne mişcăm rapid pentru a evita şi mai multe atacuri împotriva drepturilor fundamentale în UE. În al doilea rând, trebuie să prevenim riscurile şi atacurile împotriva domniei legii şi a drepturilor fundamentale, să creăm o conştiinţă socială. Iar rolul CESE este fundamental în aceste privinţe, pentru că suntem vocea societăţii civile organizate din UE, şi avem capacitatea să promovăm o cultură a drepturilor fundamentale, şi să prevenim. Ideea noastră a fost să colectăm date şi să intrăm în contact cu organizaţii reprezentative, pentru a crea un sistem de comunicare şi intervenţie în timp real, în legătură cu Bruxelles-ul, despre atacuri specifice din teren. Ca să nu se piardă timp, pentru că timpul este foarte important în această luptă."


Raportul arată efortul susţinut al UE de a-şi susţine valorile, un demers cu atât mai important cu cât anul acesta se împlinesc 10 ani de la adoptarea "Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene".



www.rri.ro
Publicat: 2020-01-30 10:45:00
Vizualizari: 948
TiparesteTipareste