Jurnal românesc - 06.02.2020

jurnal românesc - 06.02.2020 Realizatoarea Roxana Stroe şi producătoarea Gabriela Suciu au prezentat filmul-proiect "Appalachia" la Festivalul de film de scurtmetraj de la Clermont-Ferrand, care s-a desfăşurat în perioada 3-6 februarie.

Guvernul Partidului Naţional Liberal, condus de Ludovic Orban, a fost demis, după ce moţiunea de cenzură iniţiată de social-democraţi şi reprezentanţii Uniunii Democrate a Maghiarilor din România a fost adoptată în plenul Parlamentului. S-au înregistrat 139 de voturi împotriva moţiunii şi 261 în favoarea acesteia, în condiţiile în care, pentru a retrage încrederea Executivului, erau necesare doar 233 de voturi "pentru". 

La demiterea guvernului liberal au pus umărul şi reprezentanţii formaţiunii fostului premier Victor Ponta, Pro România, în vreme ce parlamentarii PNL şi cei ai Uniunii Salvaţi România au votat "împotrivă". Senatorii şi deputaţii ALDE şi PMP nu au votat.

Premierul acum interimar Ludovic Orban a afirmat că Guvernul demis "cade în picioare" şi s-a declarat mândru de realizările din cele trei luni de mandat în care, apreciază acesta, liberalii au reuşit să repare "o mare parte dintre stricăciunile provocate de guvernările PSD". 

În replică, liderul social-democraţilor Marcel Ciolacu, i-a reproşat premierului demis că România nu poate fi condusă prin angajari de răspundere, prin zeci de ordonanţe de urgenţă sau prin împrumuturi uriaşe şi că cele trei luni de guvernare PNL au adus haos şi instabilitate. În pofida moţiunii, cabinetul Orban rămâne la Palatul Victoria până când un nou guvern va depune jurământul de învestitură. În perioada de interimat atribuţiile Executivului sunt însă limitate.


Violonistul Remus Azoiţei şi pianistul Eduard Stan susţin un recital în cadrul seriei "Concertelor Enescu", cel mai vechi program permanent al ICR Londra. Remus Azoiţei este unul dintre fondatori și director artistic al Societății Enescu din Marea Britanie. În 2005, a fost decorat de către Președintele României cu titlul de Ofițer al Ordinului Meritul Cultural, iar în mai 2013, Regele Mihai I i-a conferit titlul de ofițer ar Ordinului "Coroana României". 

Pianistul Eduard Stan este iniţiator şi director artistic al Festivalului Enescu din Heidelberg / Mannheim, iar Institutul Cultural Român i-a înmânat "Medalia Enescu" pentru contribuţia sa la răspândirea muzicii enesciene. Cei doi muzicieni colaborează de peste două decenii şi sunt coautorii singurei serii de înregistrări cu integrala lucrărilor pentru vioară şi pian ale lui George Enescu, lansată în perioada 2007-2008 și primită cu elogii de presa de specialitate.


Autoritatea Electorală Permanentă este pregătită pentru alegerile locale şi parlamentare, a declarat preşedintele instituţiei, Constantin-Florin Mituleţu-Buică. "A fost finalizată ordonanţa de urgenţă care a creat cadrul legal pentru alegeri anticipate, deoarece nu exista o astfel de reglementare, iar lucrurile bune, făcute la alegerile prezidenţiale din 2019, vor fi preluate şi aplicate şi la alegerile parlamentare din acest an", a spus şeful AEP. 

Printre noutăţi se numără organizarea votul în străinătate pe durata trei zile, vineri, sâmbătă şi duminică, cu posibilitatea prelungirii procesului electoral până la ora 23 şi 59 de minute atât în ţară cât şi peste hotare, la fel ca în cazul prezidenţialelor de anul trecut, majorarea numărului de parlamentari pentru Circumscripţia 43 străinătate de la doi la patru senatori şi de la patru la opt deputaţi, pentru a asigura o mai mare reprezentare a cetăţenilor cu paşaport electronic aflaţi în evidenţele Autorităţii şi reducerea termenelor pentru organizarea de alegeri legislative anticipate, de la 90 la 50 de zile de la data dizolvării Parlamentului. Mituleţu-Buică a estimat la un miliard de lei costurile necesare organizării alegerilor locale şi palamentare anticipate.


Consiliul Național al Românilor din Ucraina îşi explimă profunda îngrijorare în legătură cu intențiile autorităţilor ucrainene de reducere a numărului de jurnaliști români la filialele Audiovizualului public din Cernăuți și Ujgorod şi cu refuzul acestora de a deschide o redacție românească în regiunea Odesa, transmite Agenția BucPress. 

Într-o scrisoare adresată Președintelui Consiliului Audiovizualului din Ucraina și Ombudsmanul Radei Supreme de la Kiev, reprezentanţii Consiliului Național al Românilor atrag atenţia că etnicii români riscă să rămână atât fără presă tipărită cât și fără emisiuni radio și de televiziune în limba română. Ei au făcut public şi faptul că salariile jurnaliştilor au fost reduse nemotivat în condiţiile în care bugetul Audiovizualului Public din Ucraina a fost dublat în 2020. 

Consiliului Național al Românilor transmite că îşi rezervă dreptul de a se adresa conducerii Ucrainei, României, Republicii Moldova, precum şi țărilor UE și structurilor europene. Ei amintesc faptul că statul român finanțează 5 publicații în limba ucraineană și sprijină funcționarea redacțiilor în limba ucraineană din cadrul posturilor publice de radio şi tv.


Realizatoarea Roxana Stroe şi producătoarea Gabriela Suciu au prezentat filmul-proiect "Appalachia" la Festivalul de film de scurtmetraj de la Clermont-Ferrand, care s-a desfăşurat în perioada 3-6 februarie. Povestea reinventată a lui Romeo şi a Julietei a reprezentat România în secţiunea "Euro Connection" din cadrul Bursei filmului de scurtmetraj. 

Roxana Stroe și Gabriela Suciu şi-au prezentat proiectul şi aşteaptă acum să primească oferta unui coproducător. Aflată la a 11-a ediţie, "Euro Connection" a permis finalizarea a 87 de pelicule, dintre care 44 în co-producție internațională. Secţiunea este organizată de asociaţia "Salvează cine poate scurtmetrajul". Participarea celor două românce a fost sprijinită de reprezentanţa Institutului Cultural Român de la Paris.



www.rri.ro
Publicat: 2020-02-06 11:37:00
Vizualizari: 767
TiparesteTipareste