Jurnalul familiei -escu

jurnalul familiei -escu   "Jurnalul familiei -escu", cel mai recent documentar realizat de Şerban Georgescu, este, de fapt, povestea milioanelor de români care, prin forţa împrejurărilor, au ajuns să locuiască între aceste graniţe şi să fie nevoiţi să se suporte unii pe alţii: fix

"Jurnalul familiei -escu", cel mai recent documentar realizat de Şerban Georgescu, este, de fapt, povestea milioanelor de români care, prin forţa împrejurărilor, au ajuns să locuiască între aceste graniţe şi să fie nevoiţi să se suporte unii pe alţii: fix aşa cum stau lucrurile într-o mare familie. O călătorie în spaţiu şi timp, în care familia e puntea de legătură între toate momentele care ne-au ţinut uniţi, dar ne-au şi dezbinat în tot acest timp. 


În tot acest demers, regizorul caută răspunsurile împreună cu scriitoarea Ioana Pârvulescu, teoreticiana și militanta feministă Mihaela Miroiu, Sorin Ioniță, analist și expert în politici publice, scriitorul şi analistul Stelian Tănase, publicistul şi diplomatul Theodor Paleologu, sociologul Vintilă Mihăilescu. De asemenea, este ajutat de arhive personale de la zeci și zeci de oameni. 


Prezent până acum în selecția oficială a câtorva din festivalurile  naționale de film (TIFF, Festivalul Filmului European, Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov, Arkadia Shortfest), documentarul a strâns rapid cronici entuziaste fiind numit "cel mai bun produs cultural realizat cu ocazia Centenarului". Regizorul Şerban Georgescu.

"Când am primit propunerea să fac un film despre centenar am ezitat foarte mult. Mă gândeam că încă un film în care să povestim doar din punct de vedere academic şi istoric ce s-a întâmplat nu mai are sens. Mă gândesc că astfel de filme se vor face, s-au făcut, ele sunt binevenite, evident. Gândindu-mă cum să abordez subiectul m-am tot gândit şi mi s-a părut interesant să spun povestea unei familii. 

Am numit-o familia generic -escu şi filmul spune povestea acestei familii care traversează ultimul secol de istorie românească. Şi ca să fie şi mai uşor pentru mine, am luat decizia de a începe cu povestea familiei mele. Pentru că aş fi scutit de anumite acuze cum că am omis ceva evenimente, iar tonul subiectiv m-ar ajuta să mă strecor printr-un secol plin de evenimente şi să mă încadrez şi într-o oră jumătate de film, în care e destul de greu să înghesui totuşi o sută de ani fără să uiţi ceva mai mult sau mai puţin important."                                                                             


Prin poveștile străbunicilor, bunicilor, mătușilor, unchilor, verilor și cumnaților, Jurnalul familiei -escu propune o trecere de la întâmplările mici individuale la marile întâmplări la care am luat parte cu toţii, de la Unire încoace. Fiecare dintre noi devine un mic martor al unor evenimente mari, care ne-au marcat în toţi aceşti 100 de ani. Regizorul Şerban Georgescu. 

"Voi încerca să explic cum am folosit ideea de familie, ca să fie mai clar pentru ascultători. Am structurat întâi filmul în mici capitole. Am trecut prin limbă, am explorat graniţele, am ajuns la modă, la muzică, la meserii, am trecut, adică, prin lucrurile pe care le-a trăit această familie generică, aspecte care ies din definiţia marie, istorică, a ceea ce s-a întâmplat cu o naţie şi pun accentul pe ceea ce ne uneşte în viaţa de zi cu zi. 

Pentru că ne uneşte şi muzica pe care o ascultăm, ceea ce mâncăm, sau, dimpotrivă - felul în care am suferit de foame - cum s-a întâmplat în comunism, felul în care ne raportăm la sport, de exemplu. De aceea am folosit povestea familiei mele doar pentru a ridica -amintind mici evenimente cu bunicul, cu unchiul, cu mătuşa, cu vărul - această poveste a familiei mele la nivelul poveştii mari, încercând să văd dacă se regăseşte într-o poveste mare."                                                                                                


În Ziarul Metropolis, Ionuţ Mareş scrie "În documentarul "Jurnalul familiei -escu", regizorul Șerban Georgescu discută pe un ton jucăuş, ironic, ce (mai) înseamnă a fi român, la 100 de ani de la apariţia României moderne, perioadă în care ţara a trecut prin multe şocuri şi transformări. Într-un peisaj al filmului de nonficțiune românesc serios și grav, cu planuri-secvență observaționale și atent în special la teme sociale, dureroase, regizorul Șerban Georgescu propune o altă abordare. Una care mizează pe ironie sprințară și umor amărui. Și în care o poveste personală se dizolvă într-o perpectivă generală." 


Regizorul Şerban Georgescu. "Am căutat răspunsuri ajutat de personalităţile care apar în film, de invitaţii mei, în ideea de a descoperi dacă această familie mare a avut un destin comun, am avut loc toţi în acest spaţiu, evenimentele din acest ultim secol ne-au unit sau ne-au despărţit? Şi ideea aceasta, de a folosi povestea familiei mele, a rezonat cu publicul. Pentru că amintind diverse persoane din familia mea şi folosind o arhivă personală, oamenii se identifică foarte uşor cu ceea ce văd. 

Toţi avem poze din copilărie cu bunici, de exemplu, şi cred că a fost o alegere foarte bună pentru că oamenii s-au identificat repede. A fost o tehnică de a-l ajuta pe om să intre foarte repede în poveste, am apelat foarte mult şi la umor în ideea de a-i atrage pe tineri. Pentru că mi-am dat seama şi din alte filme pe care le-am făcut că pe tineri îi cucereşti şi îi ajuţi să intre în poveste şi să se gândească la ea datorită umorului." 



www.rri.ro
Publicat: 2020-02-08 13:23:00
Vizualizari: 1716
TiparesteTipareste