Sănătatea mintală, o prioritate pentru societatea de astăzi

sănătatea mintală, o prioritate pentru societatea de astăzi Global Shapers Bucharest Hub este un grup de tineri entuziaşti care, sub tutela World Economic Forum, lucrează împreună pentru a găsi soluţii la provocări locale, regionale şi globale ale societăţii noastre.

Global Shapers Bucharest Hub este un grup de tineri entuziaşti care, sub tutela World Economic Forum, lucrează împreună pentru a găsi soluţii la provocări locale, regionale şi globale ale societăţii noastre. În parteneriat cu Societatea Studenţilor la Medicină din Capitală, cei de la Global Shapers au iniţiat o serie de conversaţii pe subiectul controversat al sănătăţii mintale. O primă astfel de întâlnire a avut loc la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti. Diana Loreta Păun, consilier prezidenţial în cadrul Departamentului de Sănătate Publică, despre principalele probleme cu care se confruntă medicina psihiatrică din România.  


"Avem probleme în sfera resurselor. De fapt, acestea sunt, în ultimă instanţă, probleme ale sistemului sanitar din România. Mă refer, în primul rând, la resursa umană, la tinerii care pleacă din ţară după ce îşi termină studiile. Există un mare deficit şi în zona resurselor financiare şi a intrastructurii. Abordarea faţă de pacientul psihiatric este una limitată. În general, după ce stabilim diagnosticul, ne setăm pe tratamentul medicamentos. Or, o abordare corectă implică şi zona de asistenţă socială, de reintegrare socială, de terapie comportamentală şi de psihiatrie socială, elemente care în România, din păcate, nu sunt deloc bine dezvoltate."


Într-o istorie de decenii într-un regim totalitar, psihiatria românească a dezvoltat probleme de abordare şi de viziune care încă mai afectează, anual, vieţile unui număr important de pacienţi. Mulţi rămân, din aceleaşi cauze, nediagnosticaţi. 


Revine cu detalii Diana Loreta Păun:  "Rămânem cu nişte tare pe care anii comunismului ni le-au impus. Cred că discriminarea şi stigmatizarea cu care se confruntă pacienţii cu boli psihice vin din acele timpuri. În plus, trăim într-o societate în care suntem supuşi din ce în ce mai mult stresului. Acesta implică o adaptare şi, de multe ori, nu reuşim să ne adaptăm. Dezvoltăm tulburări psihiatrice, dezvoltăm depresie care poate merge până la suicid. Toate aceste lucruri trebuie avute în vedere, pentru a găsi cea mai bună abordare. În viaţa de zi cu zi, pornind de la această lipsă de recunoaştere de către noi înşine a unor tulburări, consecinţele sunt evidente. Pacienţii evită să acceseze serviciile medicale, evită să meargă la psiholog, la psihiatru şi, ca atare, sunt pierduţi din sfera diagnosticării şi nu beneficiază de tratament."


Au existat însă şi vremuri mai bune ale medicinei psihiatrice româneşti. Dacă, înainte de al Doilea Război Mondial, specialiştii noştri erau pe punctul de a se ralia tendinţelor occidentale, sfârşitul anilor '70 ai secolului trecut au introdus ştiinţa psihologiei într-un con de umbră impus de regimul comunist. Julien-Ferencz Kiss, psiholog, autorul lucrării "Istoria psihanalizei în România"  


"Până la începutul anilor 1940, exista o tradiţie psihologică foarte puternică în România. Dovadă stă faptul că s-a produs organizarea congresului internaţional de psihologie de la Bucureşti. Nu a mai avut loc din cauza războiului. Dar era pentru prima dată când o ţară din afara blocului occidental era propusă pentru organizarea congresului. Desigur, vorbim de psihologie la modul general, nu de psihanaliză. Aşadar, psihanaliza nu a prins rădăcini în România. Iar ceea ce s-a întâmplat după 1948 a însemnat o negare chiar şi a psihologiei. A fost o perioadă în care psihologia a fost chiar desfiinţată. În 1977, facultăţile de psihologie au fost desfiinţate, inclusiv profesia de psiholog a fost scoasă din nomenclator."


Leyla Safta-Zecheria, sociolog la Universitatea de Vest din Timişoara, a cercetat problematica instituţiilor cu profil psihologic din diferitele epoci ale României. Din nefericire, situaţia precară şi percepţia asupra sistemului medical psihiatric par să nu se fi îmbunătăţit cu mult până în prezent.  


"În ciuda ideii progresiste de a îmbunătăţi prin noile infrastructuri psihiatrice propuse de Obreja şi Parhon, în prima decadă de după Primul Război Mondial aflăm chiar de la Parhon că la Socola (n.a. stabiliment psihiatric de lângă Iaşi) iarăşi nu erau condiţii igienice, că iarăşi erau probleme cu hrănirea pacienţilor cu un minimum de hrană. Nişte probleme cu care ne tot întâlnim de-a lungul istoriei. Fiecare sistem politic, inclusiv cel comunist, şi-a propus să schimbe asta. În momentul în care regimul comunist şi-a propus schimbarea, a extins sistemul azilar. Apar aziluri pe model de îngrijire pentru foarte multă lume, în anii '40-'50, apoi urmează extinderea spitalelor generale prin secţii de psihiatrie, dar şi prima încercare de servicii comunitare, cu laboratoarele de sănătate mintală din anii '70. În 1990, au fost mai multe rapoarte care demonstrau că existau locuri în care persoanele internate erau private şi de libertate, dar şi de condiţiile de bază. Multe dintre aceste lucruri s-au moştenit până în ziua de azi."


Statisticile mondiale actuale în ceea ce priveşte sănătatea mintală sunt alarmante. Sistemele medicale de peste tot din lume înfruntă o provocare fără precedent, iar România are nevoie să recupereze o tradiţie medicală prea adesea pusă la încercare, în diferitele perioade istorice. 


Ştefan Bandol este preşedintele Asociaţiei "ARIPI" pentru pacienţii cu probleme de natură psihiatrică şi explică importanţa acestui domeniu: "Este o problemă majoră, cu care se confruntă toate persoanele, de oriunde din lume. Este vorba de discriminare şi stigmatizare. Statistica Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii spunea, în anii 1990, că 25% din populaţia Globului va avea nevoie cel puţin o dată în viaţă de un consult de specialitate. În anii 2000, acest procent a urcat la 33%, pentru ca, după anii 2010, ultimele statistici să spună că, în viitor, 50% din populaţia Globului va avea nevoie cel puţin o dată în viaţă de un consult de specialitate. Dacă luăm în calcul că fiecare are în familie o rudă în viaţă, un prieten sau un coleg de serviciu cu probleme de natură psihologică sau psihiatrică, practic întreaga populaţie a Globului este afectată direct sau indirect de acest fenomen."


"Romania's Troubled History with Mental Health" face parte din proiectul "Shaping Conversations: Mental Health", în care Global Shapers Bucharest Hub aduce în prim-plan teme importante din sfera sănătăţii mintale. Evenimentul va fi urmat de "The Reality of Mental Health" şi "Digital Revolution Meets Mental Health" pe 5 martie, respectiv 9 aprilie


www.rri.ro
Publicat: 2020-02-19 12:54:00
Vizualizari: 1597
TiparesteTipareste