Programele de cercetare ale UE și lupta împotriva COVID 19

programele de cercetare ale ue și lupta împotriva covid 19 Suntem cu toții în așteptarea unui vaccin și a unui tratament care să poată fi utilizate eficient împotriva noului coronavirus.

La începutul săptămânii, Comisia Europeană a anunțat un sprijin financiar de până la 80 milioane de euro companiei CureVac din Germania, care dezvoltă terapii înalt inovative, pentru a accelera dezvoltarea şi producerea unui vaccin împotriva noului coronavirus în Europa.


Înfiinţată în anul 2000, CureVac a dezvoltat o tehnologie nouă de producție care se bazează pe molecule ARN mesager, capabile să stimulează sistemul imunitar.


Potrivit executivului comunitar, în cazul în care metoda se dovedește eficientă în cazul COVID 19, așa cum arată studiile preliminare, milioane de doze de vaccin ar putea fi produse la costuri scăzute în unităţile de producţie existente. Compania estimează că o lansare a testelor clinice ar urma să aibă loc până în iunie, iar preşedinta Comisiei Europene sperã ca un vaccin sã poatã fi pus pe piaţã pânã în toamnã.


Nu este însă singura măsură luată de Comisia Europeană. În strânsă colaborare cu industria farmaceutică, executivul comunitar a mobilizat până la 140 de milioane de euro fonduri publice şi private.


La începutul lunii, Comisia a selectat 17 proiecte la care lucrează 136 de echipe de cercetare și care beneficiază de o finanţare totală de 47 de milioane și jumătate euro prin intermediul programul de cercetare şi inovare Orizont 2020. Specialiștii lucreză la elaborarea de vaccinuri  și tratamente noi. Unele terapii sunt deja în curs de elaborare.

Un alt obiectiv al acestor proiecte este realizarea de teste de diagnosticare rapidă la locul acordării asistenței medicale. Se vor depune eforturi sporite pentru a permite lucrătorilor sanitari din prima linie să pună un diagnostic cât mai rapid și mai precis, care va avea ca rezultat reducerea riscului de răspândire a virusului.


Nu în ultimul rând se pune accent pe  îmbunătățirea epidemiologiei și a sănătății publice, inclusiv pe o mai bună pregătire și un răspuns mai eficient la apariția focarelor.


În plus, o sumă de până la 45 de milioane de euro va sprijini cercetări suplimentare prin intermediul inițiativei tehnologice comune privind medicamentele inovatoare , un parteneriat public-privat între Comisie și industria farmaceutică. 


www.rri.ro
Publicat: 2020-03-20 14:03:00
Vizualizari: 699
TiparesteTipareste