PTF Nădlac II din nou aglomerat pe sensul de intrare în România

ptf nădlac ii din nou aglomerat pe sensul de intrare în românia La punctul de Trecere a Frontierei de la Nădlac II se așteaptă cel puțin 4 ore pentru procedurile de tranzitare, fiind din nou aglomerat pe sensul de intrare în țară.

La punctul de Trecere a Frontierei de la Nădlac II, se așteaptă cel puțin 4 ore pentru procedurile de tranzitare, fiind din nou aglomerat pe sensul de intrare în țară.

 

 

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Filip Ionuţ Matei, a declarat, pentru AGERPRES, că sunt deschise şase artere de intrare în ţară la Nădlac II, însă se înregistrează un număr mare de persoane şi mijloace de transport care se prezintă pentru verificări.



Conform sursei citate, de când Ungaria şi-a închis frontierele şi permite tranzitarea ţării doar pe timp de noapte, la Nădlac II se înregistrează în fiecare dimineaţă timpi mari de aşteptare.



"Românii care revin din alte ţări traversează Ungaria noaptea, iar dimineaţa ajung la frontiera României, astfel că în prima parte a zilei sunt timpi mai mari de aşteptare pentru tranzitare, cauzaţi şi de triajul epidemiologic care are loc la intrarea în ţară", a declarat  Filip Ionuț Matei, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Arad.



În ultimele 24 de ore, prin PTF Nădlac II au intrat în ţară 4.200 de persoane cu 2.000 de mijloace de transport.
 

 


www.rri.ro
Publicat: 2020-04-01 13:58:00
Vizualizari: 835
TiparesteTipareste