Distincții românești

distincții românești Dintotdeauna, statele, ca și instituțiile și organizațiile, își manifestă recunoștința către cei care le aduc servicii prin acordarea de distincții.

Dintotdeauna, statele, ca și instituțiile și organizațiile, își manifestă recunoștința către cei care le aduc servicii prin acordarea de distincții. Statul român a avut și are aceeași practică a recompensării celor care s-au distins prin merite deosebite prin decernarea de ordine și medalii. Știința auxiliară istoriei care se ocupă de studiul medaliior, ordinelor și distincților este faleristica și ea ne spune care este istoria acestora în spațiul românesc. Din faleristică aflăm că distincțiile românești se împart în decorații naționale, decorații comemorative, decorații militare de pace, decorații militare de război, decorații civile pe domenii de activitate și semne onorifice.


Prima distincție românească apare după jumătatea secolului al 19-lea, după ce Principatele Române Moldova și Muntenia se unesc în 1859 și fomează România. În timpul primului principe al României, colonelul Alexandru Ioan Cuza, statul român a făcut primele încercări de a institui ordine și decorații. În 1860, principele Cuza a înființat medalia "Pro Virtute Militari" pentru a-i recompensa pe pompierii care luptaseră împotriva armatei otomane pe Dealul Spirii pe 13 septembrie 1848. 


Intenția lui Cuza a fost ca în 1864 să se creeze "Ordinul Unirii" pentru a marca 5 ani de la Unirea Principatelor, însă a renunțat la idee pentru a nu provoca tensiuni cu Imperiul otoman. Alte două medalii, "Virtutea militară" și "Devotament și Curaj", erau menite să recompenseze faptele de arme pe câmpul de luptă care se va dovedi sângeros în timpul războiului de independență din 1877-1878. În 1864, cu doi ani înainte de abdicarea sa din 1866, Cuza a creat ordinul național "Steaua României" care va deveni cea mai înaltă distincție a statului român. 


Floricel Marinescu, specialist în ordine si medalii, a explicat motivul pentru care epoca lui Cuza nu a fost decât una a încercărilor și a începuturilor: "Ordinele fiind un apanaj al statelor suverane, România nu a avut un ordin național decât în momentul în care și-a proclamat independența, în mai 1877. Încercările pe care le făcuse în prealabil domnitorul Cuza pentru instituirea unui ordin s-au lovit de opoziția Porții otomane și a Imperiului austriac, care vedeau în acest demers o câștigare a unor drepturi de stat suveran la care România, prin statutul ei internațional, nu avea dreptul. Decorațiile comandate de Cuza au rămas astfel nefolosite la palatul domnesc."


Succesorul lui Cuza, principele Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen, a fost cel care a dat consistență statului român. Prin urmare, atributele suveranității române au început să se manifeste treptat în timpul său și au fost confirmate după războiul de independență din 1877-1878. Deși condiționat prin numirea otomană să nu instituie distincții, Carol va juca inteligent astfel încât să meargă în direcția independenței dorită de români. Astfel, va prelua de la predecesorul său Cuza încercările de înființarea distincțiilor și le va da viață. Una dintre acestea va fi "Virtutea MIlitară". 


Proclamarea independenței de pe 10 mai 1877 a însemnat descătușarea și înființarea primului ordin românesc, "Steaua României", ca ordin național cu cinci grade: cavaler, ofițer, comandor, mare ofițer și mare cruce. "Steaua României" își avea originea în ordinul Unirii pe care Cuza nu reușise să-l impună ca distincție oficială a statului român modern. După independență apăreau noi decoraţii legate în special de război: Crucea "Trecerea Dunării", Crucea Comemorativă "Elisabeta" numită astfel după regina Elisabeta denumită "mama răniților", soția regelui Carol I, medalia "Apărătorii Independenţei", medalia "Serviciul Credincios". 


Trebuie menținat că Rusia, marele aliat al României în războiul cu Imperiul otoman, a oferit distincții militarilor români precum "Medalia Comemorativă Rusă a Războiului din 1877-1878" și Crucea "Sfântul Gheorghe". De asemenea, militari ruși au fost decorați cu decorația română Crucea "Trecerea Dunării". Ca distincții profesionale era instituită medalia "Răsplata Muncii pentru Învăţământ" decernată cadrelor didactice, iar în 1906 era înființată medalia "Răsplata Muncii pentru Biserică" oferită clericilor. Pentru poliţiști era înființată în 1903 medalia "Bărbăţie şi Credinţă". În 1912 şi 1913 apăreau medaliile "Meritul Comercial şi Industrial", "Răsplata Serviciului Militar" pentru militarii reangajaţi, "Avântul Ţării" pentru militarii care participaseră la al doilea război balcanic din 1913 şi crucea "Meritul Sanitar". 


Floricel Marinescu a considerat că înflorirea distincțiilor românești după independență s-a transformat într-un adevărat sistem de distincții.  "Pe parcurs se adaugă și alte ordine: în 1881 "Coroana României", în 1906 ordinul "Carol I". Ca la majoritatea ordinelor din lume, numărul este strict limitat pentru membrii din țară. Și în primul război mondial și sub domnia lui Carol s-au înființat o serie întreagă de ordine, medalii și cruci care au creat un sistem bine articulat. Acesta putea răsplăti toate genurile de activitate, în game și grade foarte variate. Toate aceste decorații au fost desființate în 1948, imediat după abolirea monarhiei."


După cel de-al doilea război mondial, România a adoptat sistemul sovietic al distincțiilor, de la forma însemnelor și a denumirilor lor până la faptul că se puteau acorda nelimitat. Valoarea distincțiilor s-a pierdut astfel din cauza numărului mare al celor care le purtau și al componentei ideologice și propagandei. Cele mai importante distincții ale României comuniste au fost ordinul "Steaua Republicii Socialiste România" și cel de "Erou al Muncii Socialiste al Republicii Socialiste România". ȘI aceste distincții s-au prăbușit odată cu căderea regimului comunist din decembrie 1989. Sistemul național de decorații a apărut în 1997 și a restaurat parțial sistemul existent până în 1989. 


www.rri.ro
Publicat: 2020-05-03 11:10:00
Vizualizari: 1694
TiparesteTipareste