Jurnal românesc - 13.05.2020

jurnal românesc - 13.05.2020 Cetăţenii români care nu pot părăsi teritoriul altor state ca efect al măsurilor de restricţionare a circulaţiei impuse de pandemia de COVID-19 şi care nu deţin mijloace de subzistenţă vor putea beneficia de decontarea din bugetul MAE

Cetăţenii români care nu pot părăsi teritoriul altor state ca efect al măsurilor de restricţionare a circulaţiei impuse de pandemia de COVID-19 şi care nu deţin mijloace de subzistenţă vor putea beneficia de decontarea din bugetul Ministerului Afacerilor Externe a unor cheltuieli pentru cazare temporară, alimente sau medicamente, potrivit unui proiect de lege iniţiat de Guvern şi adoptat de Senat în calitate de prima Cameră sesizată. Legislaţia îşi propune să completeze Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 11/2020 privind stocurile de urgenţă medicală, precum şi unele măsuri aferente instituirii carantinei. În document se stipulează că "pe lângă cheltuielile aferente repatrierii, cetăţenii români aflaţi în categoria menţionată au posibilitatea de a deconta fie cazări temporare, fie alimente, medicamente sau chiar îmbrăcăminte". Secretarul de stat în MAE Daniela Gîtman a declarat însă că această măsură este temporară, iar cheltuielile urmează să fie recuperate de către stat în baza unui angajament de rambursare din partea fiecărui cetăţean român care a beneficiat de această asistenţă.


Lucrătorii români reveniţi în ţară vor pleca din nou la toamnă în străinătate, a declarat secretarul de stat din Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri, Liviu Rogojinaru. El a precizat că pentru a rezolva problema lipsei forţei de muncă din România trebuie aduşi muncitori străini şi trebuie continuată strategia revenirii lucrătorilor români. 

"Dacă pentru acei 1.200.000 de oameni care au venit din afară am găsi soluţia să-i ţinem în ţară sau am găsi de unde să luăm 1.200.000 de salariaţi care să vină în economia românească, ne-ar rezolva problema pe care o aveam până acum câteva luni de zile (...) Sincer, nu cred că cei care s-au întors vor dori să rămână în România, dar să sperăm că vom găsi soluţii ca măcar pe câţiva să îi mai ţinem pe acasă", a spus Rogojinaru. 

Secretarul de stat a afirmat că, cel mai probabil, în septembrie-octombrie 2020 România se va confrunta cu aceeaşi lipsă de forţă de muncă calificată ca anul trecut. "Ne continuăm gândirea vizavi de cum să-i aducem înapoi pe românii care poate s-au săturat sau poate s-au speriat şi care vor să vină şi uşor-uşor să reîntregim oamenii care sunt în această ţară", a precizat el. Liviu Rogojinaru a mai spus că ar fi minunat dacă această criză a forţei de muncă din România ar putea fi rezolvată folosind roboţi.


Societatea "Golgota" a românilor din Ucraina anunță încheierea primei etape, de expertiză și documentare, a restaurării mormintelor oamenilor de cultură, medicilor, savanților și oamenilor politici români din cimitirul vechi al orașului Cernăuți, transmite Agenţia BucPress. Costul acestor lucrări de expertiză a fost de 1.270 de dolari, sumă care a fost donată de doctorul Laurențiu Dragomir de la Asociaţia pentru Protecţia Patrimoniului din București. Președintele Societății "Golgota", Vasile Rauț, a declarat că, în această primă etapă a restaurării, au fost alese 16 morminte ale unor români remarcabili precum Aron Pumnul, Zaharia Voronca, Isidor Bodea, Eugen Maximovici, Constantin Țurcanu, Dionisie Bejan, George Tofan, Dimitrie Onciul sau Ion G. Sbiera. Vasile Rauț a precizat că au fost obținute deja aprobările necesare din partea municipalităţii Cernăuţiului, că acum se aşteaptă avizele Comisiei Patrimoniului Istoric și altor entități specializate şi că următoarea etapă este restaurarea propriu-zisă a locurilor de veci.


Expoziția în aer liber "Poezia în oraș" a fost inagurată la Varşovia, în cadrul proiectului cu același nume organizat de Asociația Institutelor Naționale pentru Cultură ale Uniunii Europene - EUNIC, în colaborare cu Primăria Varșoviei, Reprezentanța Comisiei Europene în Polonia și Asociația Traducătorilor Literari. Manifestarea este găzduită de reprezentanţa Institutului Cultural Român din capitala poloneză în spațiul exterior din imediata proximitate a clădirii Institutului și Ambasadei României. Sunt expuse, sub forma unor planșe de format mare, creațiile a 19 poeți europeni în original și traducere poloneză, precum și fotografiile și notele biografice ale poeților și traducătorilor lor. La invitația ICR Varșovia, la proiect participă poeții Andrei Dósa, din România, și Andrei Gamarț, din Republica Moldova. Cei doi se alătură autorilor din Austria, Cehia, Danemarca, Estonia, Belgia, Germania, Irlanda, Italia, Luxemburg, Malta, Marea Britanie, Polonia, Portugalia, Slovacia, Spania, Turcia și Ucraina. Artiştii au folosit drept inspiraţie pentru creaţiile lor problemele legate de ecologie și viitorul planetei aflate în fața transformărilor sociale și schimbărilor climatice. Expoziția va rămâne deschisă cel puţin până la finele lunii mai.



www.rri.ro
Publicat: 2020-05-13 11:20:00
Vizualizari: 681
TiparesteTipareste