Reguli pentru tranzitarea Ungariei

reguli pentru tranzitarea ungariei Pentru a intra în Ungaria, călătorii trebuie să îndeplinească anumite condiții și trebuie să se supună unui control medical.

Călătorii care tranzitează Ungaria sunt autorizaţi să intre în această ţară numai dacă se supun unui control medical, nu sunt suspectaţi că ar fi contractat noul coronavirus, pot prezenta un bilet de avion valabil şi dacă fac dovada că au permisiunea să intre în ţara de destinaţie, se arată într-o declaraţie a poliţiei ungare, citată de MTI.

 

Între Ungaria şi România s-a redeschis punctul de trecere a frontierei în dreptul localităţilor Nyirabrany şi Valea lui Mihai joi dimineaţă, la 06:00, a anunţat ministrul de externe ungar Peter Szijjarto într-un mesaj pe Facebook. În declaraţia postată pe site-ul său oficial de internet, poliţia ungară arată că acesta este ultimul punct de trecere redeschis între cele două ţări.

 

Călătorii care circulă între România şi ţări terţe prin Ungaria vor trebui să folosească în continuare coridoarele de tranzit şi benzinăriile de pe acestea şi să părăsească teritoriul ungar pe drumul cel mai scurt posibil, a anunţat miercuri poliţia ungară. Cu toate acestea, ei nu mai trebuie să intre în carantină pentru două săptămâni, conform site-ului poliţiei ungare.

 

Sursa: Agerpres


www.rri.ro
Publicat: 2020-05-21 11:23:00
Vizualizari: 2640
TiparesteTipareste