Sprijin pentru companiile româneşti

sprijin pentru companiile româneşti Executivul român anunță, după programul IMM Invest, și unul destinat companiilor mari.

Guvernul de la București promovează un act normativ prin care va garanta credite pentru companiile mari, după modelul programului IMM Invest. Premierul Ludovic Orban a afirmat, miercuri, că această schemă de sprijin va deveni operaţională după ce Comisia Europeană îşi va da acordul în acest sens, probabil în cel mult două săptămâni. Prim-ministrul a amintit care sunt principiile acestui program. 

Ludovic Orban: "Este o schemă prin care garantăm credite în proporţie de până la 90% şi subvenţionăm dobânda într-o proporţie de până la 50%. Plafonul iniţial al acestui program de ajutor de stat este un plafon de opt miliarde de lei (n.r. peste 1,6 miliarde de euro) pe care, evident, suntem dispuşi să-l mai creştem în cazul în care vor exista solicitări. Aşteptăm aprobarea Comisiei Europene, pentru că orice schemă de ajutor de stat are nevoie de aprobarea Comisiei Europene. În principiu am discutat şi suntem optimişti. Imediat după aprobarea de către Comisia Europeană vom aborda actul normativ şi schema va deveni funcţională"


Săptămâna trecută, ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, anunța că plafonul alocat programului de susţinere a companiilor mari, în care au fost incluse și companii care sunt întreprinderi afiliate sau parteneri şi care au peste 250 de angajaţi, poate fi crescut până la aproape 28 de miliarde de lei (circa 5,8 miliarde de euro). Florin Cîțu declara că acest program, împreună cu cel destinat întreprinderilor mici și mijlocii, dau posibilitatea aproape tuturor companiilor din România să aibă acces la astfel de credite de finanţare. 


Cât privește programul IMM Invest, care se adresează firmelor cu cifre de afaceri de peste 20 de milioane de lei (circa 4,1 milioane de euro) pe anul trecut, guvernul anunța atunci că acesta a fost îmbunătățit și se declara pregătit să suplimenteze bugetul alocat, astfel încât în câteva săptămâni să se tripleze numărul companiilor care atrag aceste fonduri. Ministrul finanţelor a mai spus că programul poate să susţină maxim 40.000 de companii, iar dacă va fi nevoie, la următoarea rectificare bugetară, executivul va aloca noi sume de bani pentru acesta. Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a promulgat Legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă privind programul de susţinere a întreprinderilor mici şi mijlocii, care prevede pentru acest an un plafon total de 30 de miliarde lei (circa 6,2 miliarde de euro) al garanţiilor de stat ce pot fi acordate pentru obţinerea de credite de către aceste firme.


www.rri.ro
Publicat: 2020-06-11 11:44:00
Vizualizari: 844
TiparesteTipareste