Sanctuarul neolitic de la Parța

sanctuarul neolitic de la parța Monumentele trecutului atrag și cu cât sunt mai îndepărtate în timp, cu atât atrag mai mult.

Este și cazul sanctuarului din comuna Parța din județul Timiș, din vestul României, care a intrat recent în atenția publicului cu ocazia organizării sale ca punct muzeal de către autoritățile locale. Este vorba despre un sanctuar din perioada neolitică aflat într-un complex de situri arheologice descoperite încă din secolul 19. Restaurat parțial în anii '80, s-a făcut și o copie a sa redusă la scara clădirii care îl adăpostea, Muzeul Huniade din orașul Timișoara, în care au fost introduse elementele originale descoperite la fața locului.

            

Însă specialiștii consideră că la mai mult de 40 de ani de atunci a venit vremea introducerii sale în totalitate în circuitul turistic. Arheologul Leopold Ciobotaru de la Muzeul Banatului din Timișoara a prezentat proiectul: 


"E vorba de o clădire în jur de 10-11 metri și o lățime de 6 metri. E o clădire destul de impozantă care avea mai multe încăperi, mai multe deschideri. Există elemente rituale care intră în componența lui, este un sanctuar spectaculos pentru că are o mare vechime și pentru că fiind descoperit în condiții destul de bune el a putut fi destul de bine reconstituit. Noi ne dorim ca acolo la Parța, pe lângă acest sanctuar, să fie și obiectele care au fost descoperite în el și în plus mai multe dintre vestigiile care au fost descoperite în situl arheologic drept telul 1 de la Parța."

            

Banatul este o zonă unde s-au găsit multe situri arheologice din neolitic. Pentru arheologi, aici este zona culturii Turdaș - Vinča care era răspândită în Serbia de astăzi și părți mai mici ale Bulgariei și României. Ea datează din perioada 5700 - 4500 î.e.n. și a fost descoperită de arheologul sârb Miloje Vasić în 1908. Leopold Ciobotaru a ținut să sublinieze bogăția arheologică a neoliticului în Banat: 


"În zona Parța sunt multe situri arheologice, acesta este probabil cel mai cunoscut pentru că are o amplasare chiar pe malul Timișului și râul face un meandru mâncând în fiecare an din malurile acestei așezări. Astfel că în timp s-au format niște insule pe Timiș formate chiar din resturi ale sitului arheologic. Multă lume le-a găsit încă din secolul al 19-lea și a adus în Timișoara statuete și bucăți de vase de la Parța. Astfel că ele au ajuns încet-încet în colecțiile muzeului nostru. Au fost efectuate săpături și în perioada interbelică dar mai ales după război prin proiectul amplu al profesorului Gheorghe Lazarovici început în anii 80. Sunt foarte multe obiecte în muzeul nostru, există cărți publicate despre așezarea de la Parța, studii, sunt foarte mulți tineri care și-au făcut specializarea studiind obiecte care provin de la Parța."

            

Valorificarea artefactelor pe care arheologii și istoricii le descoperă este un mod de a face cunoscut felul de a trăi al omaenilor din trecut. Este și cazul sanctuarului de la Parța. 


Leopold Ciobotaru: "Era nevoie de un astfel de muzeu care să pună în valoare mai bine sanctuarul respectiv, să poată oferi o reconstituire la scară a lui și să aducă în fața publicului multe dintre obiectele care sunt încă închise în depozite. Este mai bine ca lucrul acesta să se facă local la Parța unde se poate pune în legătură zona sitului cu localitatea actuală Parța și unde publicul poate să mai iasă din Timișoara și să vadă un nou obiectiv cultural. El are un pandant și în Serbia, acolo partenerii noștri construiesc un alt punct muzeal, de data asta medieval, și cumva se pot lega, pot si vizitate și unul și altul."


Și în urmă cu mii de ani oamenii făceau cam ce fac și astăzi pentru a trăi: munceau, se rugau, socializau. L-am reugat pe Lopold Ciobotaru să reconstituie modul de viață al locuitorului din Parța neolitică: 


"E vorba de neoliticul mijlociu, cultura Banatului. Sunt niște așezări mari, închise cu șanturi de apărare cu palisade. Sunt așezări de mai multe case, până la zeci de case, unele din ele chiar au etaj. Deci sunt construcții serioase, există și străduțe. Practic, este vorba de o așezare protourbană, un început de organizare a unei comunități de dimensiuni mai mari în Câmpia Banatului. Condițiile erau propice, râul era în apropiere, oamenii făceau și agricultură, aveau animale, vânau, locul era foarte bine ales, propice vieții, astfel că ei s-au dezvoltat și evoluat în această zonă. 

În timp, din cauza fluctuațiilor râului, așezările s-au mai mutat pe terase din apropierea acestui tel. Viața a continuat acolo să existe până la sfârșitul Evului mediu și avem și azi satul din apropiere. Locuitorii din perioada neolitică își confecționau unelte, foloseau resursele pe care ei le cunoșteau atunci adică piatră, os, piele și alte materii organice care provin de la animale sau plante. Nu cunoșteau încă metalul dar se descurcau cu ceea ce găseau și reușeau să exploateze resursele astfel că era o comunitate foarte dinamică ce reușea să-și construiască temple. Nu este puțin, vorbim de ceva care s-a întâmplat cu mii de ani în urmă."


Sanctuarul de la Parța are o triplă misiune azi: de cunoaștere științifică, de educație muzeală și de obiectiv turistic. Peste milenii, prin obiecte, oamenii neoliticului vorbesc prezentului despre ei.



www.rri.ro
Publicat: 2020-06-14 15:33:00
Vizualizari: 1281
TiparesteTipareste