Primul summit UE faţă în faţă ar putea avea loc la jumătatea lunii iulie

primul summit ue faţă în faţă ar putea avea loc la jumătatea lunii iulie Șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană intenționează să se întâlnească față în față la mijlocul lunii viitoare la Bruxelles pentru a discuta despre planul de redresare economică în urma crizei provocate de COVID-19.

Șefii de stat și de guvern din Uniunea Europeană intenționează să se întâlnească față în față la mijlocul lunii viitoare la Bruxelles pentru a discuta despre planul de redresare economică  în urma crizei provocate de COVID-19. Ar fi prima reuniune de acest fel de la începutul pandemiei. Mihaela Mihai ne aduce mai multe informații:

 

„Avem intenția să organizăm un summit fizic la jumătatea lunii iulie, la Bruxelles", a anunțat președintele Consiliului European, Charles Michel, la finalul unei videoconferințe organizate vineri cu liderii statelor membre pe tema planului de relansare propus recent de Comisia Europeană. Documentul  cuprinde o propunere revizuită a viitorului  buget pe 7 ani al Uniunii, în valoare de o mie 100 de miliarde de euro, dar şi un fond de redresare de 750 de miliarde de euro. Reuniunea de vineri a permis fiecărei țări să-și dezvăluie obiectivele și marjele de manevră în viitoarele negocieri, după cum a afirmat Charles Michel: „A fost prima noastră ocazie de a discuta la nivel de șefi de state și de guverne propunerile făcute de Comisie.  Am putut observa astfel că în anumite privințe se conturează un consens. Este un lucru bun. Sunt însă și subiecte în privința cărora trebuie să continuăm discuțiile. Trecem așadar la o nouă etapă, cea a negocierilor efective”. Charles Michel crede că o reuniune față în față ar ajuta la încheierea unui acord rapid.

 

„Primele discuții au fost, în opinia mea, pozitive. Liderii statelor membre au fost cu toții de acord că în fața unei crize atât de severe  avem nevoie de un  răspuns comun, extrem de ambițios”, a spus și președinta Comisiei Europene, Ursula von de Leyen, care recunoaște mult mai deschis decât Charles Michel și că: „Discuțiile au arătat și diferențele de opinii dintre noi în privința unor aspecte importante. Un exemplu ar fi  ponderea subvențiilor și a împrumuturilor în utilizarea banilor din cadrul fondului de redresare”.

 

Potrivit propunerilor făcute de executivul comunitar, din suma totală de 750 de miliarde de euro, la cât ar urma să se ridice fondul, 500 de miliarde ar urma să ajungă la statele membre sub formă de ajutoare nerambursabile, adică subvenții, iar 250 de miliarde sub formă de împrumuturi pe termen lung, care ar urma să fie plătite începând cu anul 2028. 

 

Ideea nu este însă pe placul așa numitului grup al statelor "austere" - Olanda, Austria, Danemarca și Suedia, care ar fi preferat ca economia europeană să fie susținută prin împrumuturi, nu și prin subvenţii.

 

Pe de altă parte însă, cancelarul german Angela Merkel a insistat asupra necesităţii unui ''acord rapid'. Poziţiile diferite nu au devenit mai radicale'' faţă de cele iniţiale, a mai constatat şefa guvernului german.

 

Trebuie spus însă că planul de redresare poate fi pus în aplicare de la 1 ianuarie doar dacă este adoptat în unanimitate de statele membre și trece și de Parlamentul European.

 

RadioRomaniaInternational · Europa la zi 23.06.2020

www.rri.ro
Publicat: 2020-06-23 10:18:00
Vizualizari: 599
TiparesteTipareste