Klaus Iohannis, mesaj cu prilejul comemorării a 79 de ani de la Pogromul din Iaşi

klaus iohannis, mesaj cu prilejul comemorării a 79 de ani de la pogromul din iaşi Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, un mesaj cu prilejul comemorării a 79 de ani de la Pogromul din Iaşi.

Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis luni, un mesaj cu prilejul comemorării a 79 de ani de la Pogromul din Iaşi, din iunie 1941. Șeful statului  îndeamnă la reflectare asupra acelor ”acte de o cruzime greu de imaginat” care a avut loc, precum și la o mai bună înțelegere a unor astfel de evenimente pentru ca acestea să nu mai poată fi repetate vreodată..

"În urmă cu 79 de ani, un eveniment sângeros a marcat profund trecutul nostru şi va continua să ne umbrească istoria şi să ne ţină în alertă conştiinţele. Unul dintre cele mai teribile pogromuri din al Doilea Război Mondial s-a petrecut la Iaşi, unde acte de o cruzime greu de imaginat au adus comunităţii locale o tristă faimă de abdicare de la valorile fundamentale ale umanităţii. Evreii au fost vânaţi, maltrataţi şi asasinaţi, inclusiv în curtea chesturii locale, aceste acţiuni extrem de violente prefaţând îmbarcarea evreilor în trenuri de marfă, sub consemnul că vor fi deportaţi. 

Mii de suflete au fost ucise, în căldura toropitoare a verii, prin sufocare şi deshidratare în "trenurile morţii", dintre care mulţi copii şi bătrâni. Până la 13.000 de evrei români au pierit în timpul acestei crime colective, premeditarea genocidului fiind astăzi dovedită de numeroase surse şi probe. Efortul de a înţelege trecutul este întotdeauna şi un avertisment", spune șeful statului în mesajul său..


Potrivit președintelui Iohannis, tragedia de acum 79 de ani nu va  putea fi înțeleasă în ciuda oricâtor acțiuni care s-ar lua în prezent.

"Efortul de a înțelege trecutul este întotdeauna și un avertisment. În 1941, crima a fost ridicată la rangul de virtute când statul a fost deturnat de la cea mai importantă misiune a sa - apărarea drepturilor și libertăților cetățenești. Instituțiile care ar fi trebuit să apere populația evreiască împotriva unui act deliberat de asasinat nu doar că nu au făcut-o, ci au acționat tocmai pentru lichidarea propriilor cetățeni. Oricâte cărţi se vor scrie, oricâte producţii cinematografice se vor realiza şi oricât de mult se va vorbi despre Pogromul din Iaşi, niciodată nu va fi de-ajuns pentru a înţelege cum a fost posibil un asemenea masacru în mijlocul Iaşului şi de ce nu i-a apărat nimeni pe evreii români. Gândurile noastre se îndreaptă către toţi cei care, nevinovaţi fiind, au fost exterminaţi la Iaşi, acum aproape opt decenii, în numele unei ideologii odioase".


Klaus Iohannis a insistat că "rememorarea acestor acte pline de cruzime reprezintă un act necesar pentru păstrarea vie în conştiinţa noastră a memoriei celor dispăruţi, dar şi un angajament ferm de a lupta împotriva tendinţelor extremiste care ameninţă pacea socială a societăţii europene din zilele noastre".


”România se schimbă în fiecare zi, însă amintirea faptelor trecutului trebuie să rămână mereu prezentă. Dacă până nu cu mult timp în urmă se putea spune că nu există mai nimic despre Pogromul din Iaşi, aici, în oraşul pogromului, acum lucrurile stau cu totul altfel. Monumente, plăci comemorative, pieţe şi, în curând, chiar un muzeu al pogromului, care va putea fi un veritabil centru de cunoaştere şi formare, reprezintă locuri de prezervare şi onorare a memoriei Holocaustului în lupta împotriva uitării. Este un motiv de mândrie pentru autorităţile locale şi centrale, care au înţeles nevoia de a da glas memoriei victimelor inocente", mai spune el.


Potrivit șefului statului "astăzi, ura se poate ascunde în comentarii sordide pe reţele de socializare sau pe forumurile platformelor virtuale. Să nu facem eroarea de a trece prea grăbiţi, fără să mai observăm actele de discriminare şi extremism şi să considerăm că ele rămân doar la periferia societăţii. Să nu devenim, fără să ne dăm seama, martori tăcuţi la relativizarea Holocaustului, la ambiguizarea scopului genocidar, la exonerarea de răspundere a autorităţilor române de atunci, la eroizarea criminalilor".



Iohannis spune că doar prin educație poate fi stopat extremismul.

"Extremismele sunt amplificate de manipulare și ignoranță, generate și de lipsa unei educații incluzive de calitate. De aceea, nu voi obosi să vorbesc despre "România Educată" ca despre un proiect de țară. Chiar dacă astăzi trăim într-o societate profund ataşată de valorile democratice şi ale statului de drept, în care respectul faţă de drepturile omului este fundamental, suntem încă restanţi la a aplica legislaţia pentru a sancţiona alegaţiile antisemite, negarea Holocaustului, derapajele xenofobe, discursul rasist sau cel împotriva recunoaşterii diversităţii. În faţa unor asemenea pericole, pilonii unei societăţi sănătoase rămân legea şi educaţia în spiritul toleranţei, solidarităţii şi a drepturilor fundamentale. Înţelegerea acestor fenomene este şansa noastră de a nu repeta erorile 'trecutului negru'".



În finalul mesajului său, președintele subliniază că valorile  democratice trebuie apărate  pentru ca tragediile din trecut să poată fi evitate și reiterează angajamentul ferm al României pentru combaterea antisemitismului, urii şi rasismului, precum şi pentru descurajarea oricăror încercări de negare şi falsificare a istoriei Holocaustului, prin reabilitarea celor care se fac vinovaţi de crime de război şi genocid.


"Înțelegerea acestor fenomene este șansa noastră de a nu repeta erorile "trecutului negru". Reiterez, așadar, cu acest prilej, angajamentul ferm al statului român pentru combaterea antisemitismului, urii și rasismului, precum și pentru descurajarea oricăror încercări de negare și falsificare a istoriei Holocaustului, prin reabilitarea celor care se fac vinovați de crime de război și genocid.

Sprijinindu-ne pe lecția istoriei, Viitorul depinde de fiecare dintre noi! Pentru ca un mâine să existe, suntem datori să apărăm și să promovăm valorile democratice, să continuăm pe drumul european al păcii și prosperității împreună, pe fundamentul pe care îl punem noi astăzi.

Fie ca amintirea victimelor să rămână veșnic în inimile noastre!", conchide președintele României.


www.rri.ro
Publicat: 2020-06-29 12:08:00
Vizualizari: 439
TiparesteTipareste