Castelul Bran

castelul bran Ne oprim astăzi în Transilvania și vizităm un castel cu o istorie bogată și aflat în topul celor mai vizitate obiective turistice din România: Castelul Bran.

Încă de la redeschiderea castelului, din 5 iunie, s-au luat toate măsurile de siguranță împotriva infectării cu virusul COVID-19, astfel încât turiștii  să aibă o experiență plăcută. Mai mult decât atât, Bogdana Balmuș, șefa Biroului de Presă al Castelului Bran, spune că vizitatorii vor găsi aici mai mult decât un simplu muzeu. Vor avea un șoc cultural, fiindcă, din anul 2009, de când a intrat în proprietatea moștenitorilor de drept, arhiducele Dominic de Habsburg și arhiducesele Maria-Magdalena Holzhausen şi Elisabeth Sandhofer, copiii principesei Ileana, nepoții regina Maria, domeniul Bran a trecut prin modificări spectaculoase.


Vizita începe din parcul regal al castelului.  

"Este un parc mare și bine întreținut. Aici, în fiecare vară, grupurile de turiști se pot așeza pe iarbă, pot servi micul dejun sau cina. De altfel, la restaurantul castelului aflat în parcul regal, turiștii au posibilitatea de a achiziționa un coș cu produse de picnic. Urcând pe alee, se intră în Castelul Bran. Prima cameră este cea de gardă, acolo unde istoria castelului se dezvăluie vizitatorilor și care păstrează atmosfera unei încăperi militare. Aici veți observa două orificii pentru frânghiile care acționau scara mobilă de care era nevoie pentru acces în vechea fortăreață medievală. Castelul Bran a fost construit la 1377. Această scară exista înainte de ridicarea turnului, în 1622, când s-au construit și scările de piatră, de acces în castel.  Urmează un mic gang care face trecerea către vestibulul curții interioare, unde se află și o bancă de piatră, un loc frumos de odihnă."


De aici, ajungem în sufrageria principesei Ileana. În perioada medievală această cameră făcea legătură între intrarea principală a cetății și  vechea închisoare. Bogdana Balmuș, șefa Biroului de Presă a Castelului Bran: 


"După 1920, când regina Maria a primit Castelul Bran din partea Consiliului Orășenesc Brașov, drept mulțumire pentru contribuția decisivă la realizarea Marii Uniri, acest spațiu a devenit sufragerie regală. Mai târziu, principesa Ileana a amenajat  aici o cameră pentru recepții și reuniuni familiale. Apoi, intrăm în curtea interioară, care face legătura cu celelalte camere situate la parter. Aici erau bucătăria și spălătoria regală".

            

Castelul Bran a devenit o destinație pentru o întreagă zi, spune Bogdana Balmuș:

"Vizitându-l veți găsi lucruri inedite. De exemplu, la etajul întâi al castelului, în sala de consiliu, când s-au realizat lucrările de restaurare s-a descoperit o scară secretă, săpată adânc în piatră. Ea este îngustă, are aspectul unei catacombe și face legătura cu etajul al treilea. Acolo găsim salonul de muzică unde regina Maria îi asculta pe George Enescu și pe pianista Cella Delavrancea. La etajul al patrulea veți găsi ceva cu totul nou. Vom spune povestea spaimelor în Transilvania. Vorbim despre șapte personaje fantastice, prezentate într-o formă inedită, ca rezultat al unei documentări științifice. 

Puteți vizita și expoziția "Instrumente medievale de tortură". A fost o expoziție itinerantă, care și-a găsit locul la Castelul Bran. Au acces doar persoanele peste 16 ani. Să nu uităm nici "Tunelul Timpului", unic în peisajul muzeal european. Este un show interactiv deosebit, unde vă veți întâlni atât cu personajele nopții cât și cu personajele istorice ale zilei, care au avut legătură cu zbuciumata istorie de peste 640 de ani a Castelului Bran."

            

În speranța că v-am convins să vizitați Castelul Bran, vă așteptăm și săptămâna viitoare cu o nouă destinație. Până atunci, drum bun și vreme frumoasă! 



www.rri.ro
Publicat: 2020-07-14 11:19:00
Vizualizari: 955
TiparesteTipareste