“Artă Plastică Contemporană din România" la Alba Iulia

“artă plastică contemporană din românia" la alba iulia La Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia s-a deschis expoziția “Artă Plastică Contemporană din România".

La Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia s-a deschis expoziția “Artă Plastică Contemporană din România”. Expoziția itinerantă face parte dintr-un proiect cultural înființat si coordonat de Ami Vasilescu, artist plastic din București. Prin acest proiect se dorește promovarea artei și a artiștilor români, atât în țară cât și peste hotare, și încurajarea de colaborări care să promoveze arta contemporană din România, dar și turismul autohton.

 

Expun 49 de artiști, membri ai Uniunii Artiștilor Plastici din România, dintre care 7 membri ai AFAPRR - Asociația Filială Artă Plastică Religioasă și Restaurare a UAP din România.

 

În deschidere au vorbit Ami Vasilescu, dr. Doina Hendre Biro, curatorul expoziţiei, și Gabriel Rustoiu, directorul Muzeului.

 

Prima expoziție a proiectului s-a deschis în Marktrodach, Germania, în luna februarie 2020, a doua expoziție s-a deschis în luna martie 2020, la Galeria Fundația Ianza-Art Inter-Cultural din Petroșani, iar a treia a avut loc la Centrul Cultural Urban Casino din Cluj-Napoca, în iunie 2020.

 

Proiectul este realizat sub egida Primăriilor Alba Iulia și Hunedoara, iar parteneri sunt Muzeul Național al Unirii Alba Iulia şi Uniunea Artiștilor Plastici din România.


www.rri.ro
Publicat: 2020-07-18 20:13:00
Vizualizari: 1353
TiparesteTipareste