Cluj-Napoca, în finala competiţiei "Capitala europeană a inovării 2020"

cluj-napoca, în finala competiţiei "capitala europeană a inovării 2020" Alături de Milano, Valencia, Viena și alte 8 orașe europene, Cluj-Napoca este în finala competiției pentru titlul de "Capitala europeană a inovării 2020" și ar putea câștiga 1 milion de euro.

Finanțat prin Orizont 2020, programul pentru cercetare și inovare al UE, premiul recunoaște meritele orașelor europene care dezvoltă ecosisteme de inovare dinamice menite să abordeze provocările din viața publică și să îmbunătățească viața oamenilor. Un juriu la nivel înalt, format din experți independenți, a selectat cei 12 finaliști, analizând modul în care orașele utilizează soluții inovatoare pentru a răspunde provocărilor societale și felul în care utilizează aceste practici în procesul de dezvoltare urbană.


Ştefan Turcu, purtătorul de cuvânt al Reprezentanței Comisiei Europene în România, ne-a vorbit despre importanța competiţiei "Capitala europeană a inovării 2020":


"Orașul premiat va putea câștiga titlul de Capitala europeană a inovării 2020 și totodată suma de un million de euro, cu scopul de a spriini activități de inovare și de a-și consolida capacitatea de a stabili niște conexiuni mai puternice. Mă refer la conexiuni între cetățeni, sectorul public, mediul academic și întreprinderi. Scopul final al concursului este de a aduce beneficii clare, concrete, pentru comunitate. 

O altă veste bună este că nu doar premiul cel mare, de un million de euro, ar putea fi câștigat, există și locurile 2,3, 4, 5 și 6 care pot fi câștigate de cinci orașe, iar fiecare dintre aceste orașe va primi câte o sută de mii de euro. Important de spus este că această competiție, Capitala europeană a inovării 2020, a debutat în 2014, iar primul oraș care a câștigat a fost Barcelona. La edițiile următoare au fost premiate Amsterdam și Paris. Cu alte cuvinte, Cluj-Napoca este într-o competiție extraordinară și este foarte important faptul că a ajuns în această finală."


"Inovarea este esenţială pentru ca oraşele să asigure o redresare durabilă după perioade dificile. Cea de-a şasea ediţie a premiului 'Capitala europeană a inovării' va fi un alt concurs important şi va prezenta cele mai bune practici inovatoare care impulsionează oraşele europene", a precizat Mariya Gabriel, comisarul pentru inovare, cercetare, cultură, educaţie şi tineret. 


Comisia va anunţa câştigătorul şi ocupanţii celorlalte locuri premiate în cadrul Zilelor europene ale cercetării şi inovării, care se vor desfăşura în perioada 22-24 septembrie 2020. În același timp, Comisia va acorda Premiul UE pentru femei inovatoare 2020, Premiul Orizont al Consiliului european pentru inovare (CEI) - 'Înaltă tehnologie accesibilă pentru ajutor umanitar" şi Premiul pentru impact Orizont 2020.


RadioRomaniaInternational · Alo, Bruxelles? 03.09.2020

www.rri.ro
Publicat: 2020-09-03 08:57:00
Vizualizari: 270
TiparesteTipareste