COMPETITIV, un proiect pentru accesul studenţilor pe piaţa muncii

competitiv, un proiect pentru accesul studenţilor pe piaţa muncii Proiectul COMPETITIV- studenți competitivi pe piața muncii în regiunea Sud Vest Oltenia, care s-a încheiat la finalul lunii august, a facilitat accesul la activități de învățare într-un potențial loc de muncă

Proiectul COMPETITIV- studenți competitivi pe piața muncii în regiunea Sud Vest Oltenia, care s-a încheiat la finalul lunii august, a facilitat accesul la activități de învățare într-un potențial loc de muncă, din sectoare economice competitive, pentru un număr de 150 de studenți. 


Detalii ne oferă doamna Valeria Leferman, viecpreședinta Asociației Mereu pentru Europa, cea care a implementat acest proiect cu finanțare europeană:


"Rolul nostru a fost de a intermedia și a întări legătura dintre mediul economic și mediul academic, de a stimula și sprijini încheierea de parteneriate între cele două părți, cu scopul corelării ofertei educaționale cu cerințele pieței muncii și pentru a sprijini studenții să dezvolte competențele și abilitățile practice cerute de angajatori. Partenerul ales a avut o contribuție importanată la succesul proiectului. În atribuțiile lui au fost organizarea și derularea stagiilor de practică obligatorie și facultativă, atât la potențiali angajatori relevanți la nivel regional și chiar național, cât și într-un mediu de practică înființat prin proiect. 

Acest mediu este gestionat de către partener și este un loc în care studenții găsesc toate condițiile și sprijinul necesar pentru a face aplicații practice sub supravegherea tutorilor, specialiști din domeniile vizate. Am propus și am reușit să le oferim stagii de practică de calitate. Activitățile pregătite pentru ei au fost relevante și aplicate. Participanții au fost implicați în realizarea sarcinilor și au fost puși în ipostaza angajaților și în situații concrete de lucru. Tutorii au fost parteneri de dialog, au ascultat, au explicat. Considerăm că proiectul a adus plus valoare și a crescut șansele de inserție pe piața muncii a studenților beneficiari.

Tot pentru a crește șansele de a-și găsi un loc de muncă, am organizat două concursuri care să le dezvolte competențele antreprenoriale și competențele specifice.

Primul a fost un concurs de idei de afaceri și planificarea acestora, organizat în două ediții.

După ce au primit informații și consultanță antreprenorială studenții au avut oportunitatea de a realiza un plan de afaceri cu care să participe la concurs și s-au primit premii substanțiale.

Cel de al doilea concurs este o competiție profesională în curs de organizare prin care studenții își pot dovedi competențele și abilitățile din domeniul studiat și care poate fi o oportunitate de a se evidenția în fața angajatorilor."


RadioRomaniaInternational · Local, regional, european 08.09.2020

www.rri.ro
Publicat: 2020-09-08 08:48:00
Vizualizari: 567
TiparesteTipareste