Summitul UE - China

summitul ue - china Uniunea Europeană cere Chinei să își deschidă piețele, să respecte drepturile minorităților și să pună capăt represiunii din fosta colonie britanică Hong Kong, retrocedată Beijingului în 1997.

"Europa are nevoie să fie un jucător, nu un loc de joacă". Sunt cuvintele rostite de președintele Consiliului European, Charles Michel, în conferința de presă ce a urmat discuțiilor de luni cu oficialii chinezi.


Convorbirile ar fi trebuit să aibă, potrivit planurilor inițiale, în cadrul unui summit extraordinar organizat în orașul german Leipzig, însă în cele din urmă întâlnirea a avut loc online și într-un format redus, din cauza pandemiei de COVID 19.  


Gazdă a fost Charles Michel, iar alături de el s-au aflat șefa executivului comunitar, Ursula  von der Leyen, și cancelarul german, Angela Merkel, a cărei țară asigură președinția prin rotație a Uniunii Europene.


Pe agenda discuțiilor a figurat între altele  acordul chino-european privind investițiile, a cărui semnare până la sfârșitul anului este considerată "posibilă" de către Beijing. Documentul este negociat de 7 ani  și ar urma să cuprindă prevederi legate de proprietatea intelectuală, sfârșitul transferurilor de tehnologie impuse firmelor externe de China sau subvențiile acordate companiilor publice chineze.


"Vrem o relație cu China bazată pe reciprocitate, responsabilitate și pe corectitudine", a spus în aceeași conferință de presă  Charles Michel, referindu-se la una dintre cele mai sensibile teme în discuțiile cu oficialii de la Beijing, și anume asigurarea accesului liber pe piața chineză pentru companiile europene.  


"Ne așteptăm ca autoritățile din China să renunțe la barierele care împiedică accesul liber pe piață în special în ceea ce privește noile tehnologii digitale, devenite punctul central al economiilor noastre.  Folosim aceste tehnologii în telecomunicații, în domeniul computerelor sau al  sănătății, în biotehnologie  sau transport.  Iar investitorii noștrii întâmpină obstacole în toate aceste sectoare de activitate", a afirmat și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a ținut să adauge: "China trebuie să ne convingă că merită să avem un acord de investiții".


Nu a fost însă singurul subiect delicat abordat la discuțiile de luni. Europenii și-au exprimat în fața președintelui chinez Xi Jinping preocuparea legată de situația din Hong Kong, unde aplicarea unei noi legi privind securitatea este considerată un atac împotriva libertăților.


"Vocile democratice trebuie lăsate să se audă în Hong Kong, drepturile omului trebuie respectate, la fel și principiul autonomiei. Cerem Chinei să își respecte promisiunile făcute oamenilor din Hong Kong și comunității internaționale", a conchis președintele Consiliului European, Charles Michel. 


RadioRomaniaInternational · Europa la zi 18.09.2020

www.rri.ro
Publicat: 2020-09-18 13:06:00
Vizualizari: 598
TiparesteTipareste