Toamna, în Delta Dunării

toamna, în delta dunării Ne oprim azi în paradisul păsărilor, în paradisul verde, într-un loc unic în România și Europa, Delta Dunării.

Intrată în patrimoniul UNESCO în 1991, Delta Dunării este considerată rezervație a biosferei la nivel național. Aici, în sud-estul României, aveți ocazia să vedeți sute de specii de păsări, de pește de apă dulce și locuințe lacustre.


Teodor Frolu, vicepreședinte Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23, spune că multă lume vede Delta Dunării ca pe o unică destinație, ceea ce n-ar trebui să se întâmple:


"Dacă ne uităm la dimensiunile ei, peste 550.000 de hectare, prin comparație, putem spune că este cam de două ori mai mare decât o țară din Uniunea Europeană, decât Luxemburgul. Astfel, ne putem da seama de dimensiunea rezervației Delta Dunării. Sunt câteva recomandări esențiale. În primul rând, trebuie să-ți aloci timp ca să te poți bucura de Delta Dunării. Nu este o destinație de o zi sau două zile. Delta are șapte, opt regiuni distincte între ele atât din punct de vedere al ofertei culturale cât, mai ales, al ofertei biodiversității și a peisajului. Așadar, trebuie să aveți în vedere că veți avea nevoie de cel puțin patru zile, astfel încât să puteți acoperi cel puțin trei, patru regiuni diferite. 

Spre exemplu, e o mare diferență între zona centrală a Deltei, Mila 23, Crișan, față de zona Pădurii Letea, a orașului Sulina, de la malul mării, care e foarte diferit de satul Sfântu Gheorghe. Apoi, din punct de vedere al gastronomiei locale, unul dintre atuurile zonei, se pot gusta rețete lipovenești sau rețetele grecești din Sulina, unde există încă o comunitate interesantă de greci. La Sfântu Gheorghe există tot o comunitate de lipoveni, dar care are acces la pescuitul pe mare, astfel încât, în zona aceea, se poate găsi o tradiție a sturionului."


În esență, recomandarea este ca Delta să fie vizitată încet, la pas de pagaie, spune Teodor Frolu, vicepreședinte Asociația Ivan Patzaichin - Mila 23. Bărcile cu motor ne duc rapid dintr-o parte într-alta, însă relația cu natura și descoperirea acesteia, nu se poate face cu adevărat decât prin mersul cu un caiac, un canoe sau cu o lotcă:

"PescaTurism, organizația locală de pescari din Mila 23, oferă tururi speciale, prin care puteți petrece jumătate de zi alături de un pescar. Învățați speciile de pești alături de pescar, iar tot alături de el, într-un refugiu, puteți asista la întreg procesul de pregătire a mesei, a celebrului borș pescăresc. Totul, într-un loc numit "refugiu", moștenit de la părinți. De asemenea, sunt monumente interesante de vizitat. 

De exemplu, biserica din Chilia, despre care se spune că e inspirată de biserica de la izvoarele Dunării. Acum a intrat într-un proces de restaurare. Chilia e o zonă deosebită de celelalte, prin existența întinselor terenuri agricole. Există aici mai multe stâne de oi, astfel încât vă veți convinge că brânza de Chilia e un obiectiv în sine și că o vizită la una dintre acele stâne oferă o experiență interesantă. Delta Dunării, ne oferă experiențe interesante, însă și vecinătatea e ofertantă. Avem Parcul Național Măcin, la 40 de km spre nord. E interesantă proximitatea dintre cei mai vechi munți ai Europei, Munții Măcin, și cel mai nou teren al Europei, Delta Dunării."


Pe lângă traseele cu barca cu motor sau cu vâsle, sunt și câteva trasee interesante cu bicicleta, spune Teodor Frolu. Astfel, se poate face un tur foarte interesant de la Tulcea la Chilia. Se face un transfer la Periprava, apoi se merge la Sulina. De la Sulina, la Sfântu Gheorghe pe bicicletă, iar, de acolo, urmează transferul spre Murighiol. E o tură care capătă în ultima perioadă din ce în ce mai mulți adepți.


Până data viitoare, când vă așteptăm cu o nouă destinație, drum bun și vreme frumoasă! 



www.rri.ro
Publicat: 2020-09-29 12:55:00
Vizualizari: 504
TiparesteTipareste