Schimbări pe harta aleşilor locali

schimbări pe harta aleşilor locali Chiar dacă harta aleșilor locali a suferit modificări față de acum patru ani, atât liberalii la putere, cât și social-democrații din opoziție strigă ʹvictorie!ʹ.

Atât liberalii la guvernare, cât și social-democrații din opoziție clamează victoria la alegerile locale de duminică,din România. Ce argumente invocă fiecare? Reconfortat de un scor foarte bun la europarlamentarele și prezidențialele de anul trecut și ajuns la putere, la finele lui 2019, prin moțiune de cenzură pe fondul unei importante susțineri populare, Partidul Național Liberal și-a facut un stindard din câștigarea ʹen fanfareʹ și a localelor și parlamentarelor de anul acesta. De aceea, ʹsubtilizândʹ social-democraților primării importante sau fotolii de președinți de Consilii Județene și obținând un scor politic de peste 30% la scrutinul local de duminică, liberalii au salutat un rezultat istoric în ultimele 3 decenii. 


A ieșit la rampă inclusiv președintele țării, Klaus Iohannis, care a clamat victoria majoră a dreptei, cu PNL - a spus șeful statului - devenit cel mai mare partid din România. Președintele a felicitat, în egală măsură, Alianța USR-PLUS, formaţiune tânără, la început de drum, al cărei electorat, în general, nemulțumit de partidele tradiționale, a ieșit în număr mare la vot, încredințându-i primării importante, precum cele din Timișoara, Brașov  sau Bacău. 


Klaus Iohannis: "Românii au votat pentru o direcţie nouă, a bunului simţ, a respectului faţă de cetăţean, a democraţiei. Oamenii îşi doresc comunităţi administrate de lideri competenţi, care îşi ţin promisiunile şi îşi asumă răspunderea oricât de dificilă ar fi, indiferent de circumstanţe. Administraţia publică locală trebuie reconstruită pe o serie de piloni fundamentali, precum transparenţă, integritate profesionalism, toate puse în slujba unui principiu esenţial: interesul public." 


De cealaltă parte, PSD a suferit, pe 27 septembrie, pierderi importante comparativ cu scrutinul de acum patru ani: primăria generală a Bucureștiului e doar una dintre ele! Numeric, însă, rezultatele social-democraților nu sunt tocmai rele: 20 din 41 de consilii județene, aproape 1.500 de primării dintr-un total de circa 3.200 ... Ceea ce l-a determinat pe președintele formațiunii, Marcel Ciolacu, să clameze, la rându-i, întâietatea partidului său: 

"Rămânem cel mai mare partid din Romania. Procesul de reconstrucţie internă a dat roade în acest moment. Partidul Social Democrat trebuie să se deschidă. Persoanele anchilozate de prea mult timp în anumite funcţii publice, indiferent dacă au fost din partea Partidului Social Democrat sau din partea Partidului Naţional Liberal au fost sancţionate de către români. Românii au întotdeauna dreptate!" 


Apele se vor separa definitiv și fiecare formațiune va da măsura greutății sale pe scena politică, reflectată în votul românilor, la parlamentarele prevăzute să aibă loc pe 6 decembrie.


www.rri.ro
Publicat: 2020-09-29 12:10:00
Vizualizari: 674
TiparesteTipareste