Consultare publică pentru prosperitatea zonelor rurale

consultare publică pentru prosperitatea zonelor rurale Margaret Bateson-Missen, șef de unitate Direcția generală agricultură a Comisiei Europene, explică contextul în care a fost decisă lansarea consultării publice privind viziunea pe termen lung a Comisiei Europene pentru zonele rurale.

Lipsa conectivităţii, lipsa serviciilor, probleme demografice, de tipul depopulării anumitor zone şi fuga creierelor, în special în ţările riverane Mării Mediterane şi în unele ţări estice sunt numai unele dintre problemele cu care se confruntă zonele rurale din UE. Astfel, luna trecută, Comisia Europeană a  lansat o consultare publică privind viziunea sa pe termen lung pentru zonele rurale. Scopul acestei consultări este colectarea de opinii cu privire la actualele oportunități și provocări specifice zonelor rurale, la aspirațiile acestor zone și la acțiunile necesare pentru realizarea acestora.


Margaret Bateson-Missen, șef de unitate Direcția generală agricultură a Comisiei Europene, a precizat că sunt luate în considerare liniile directoare trasate de preşedinta Ursula von der Leyen, în sensul în care zonele rurale sunt "textura societăţii noastre şi bătaia de inimă a economiei noastre": 


"Este minunat! Şi este pentru prima dată pentru foarte multă vreme când avem un preşedinte care ia zonele rurale foarte în serios, recunoscând nevoia de a se concentra pe unele dintre cele mai serioase aspecte din dezvoltarea zonelor rurale, precum schimbările demografice, conectivitatea şi accesul limitat la resurse."


În acest context li s-a solicitat comisarilor de profil să facă un plan de dezvoltare, dar bazat pe consultarea strânsă a celor ce locuiesc în zonele rurale. Şi aşa s-a ajuns la lansarea acestei consultări publice. 


Margaret Bateson-Missen, șef de unitate Direcția generală agricultură a Comisiei Europene, a revenit cu detalii: 

"Noi chiar vrem să auzim părerile oamenilor ce locuiesc în zonele rurale, ce cred despre zonele rurale astăzi, care cred că sunt problemele, cum cred că va fi viaţa în zonele rurale peste 20 de ani şi care ar fi motoarele schimbărilor preconizate. Dorim să primim un feedback puternic de la oameni, pentru că ştim şi noi care sunt provocările, dar aşa cum spunea şi preşedinta, nu trasăm o viziune de la Bruxelles. Este viziunea oamenilor din zonele rurale, aşa cum le văd ei. Iar noi le vom colecta, încercând să facem o sinteză a problemelor majore pe care oamenii le-au identificat, iar apoi vom încerca să facem un plan pentru rezolvarea acestora."


Chestionarul  cuprinde 30 de întrebări în total, ridicând probleme ale zonelor rurale azi şi în viitor. Astfel, orice european interesat - inclusiv consumatorii, sectorul agroalimentar, IMM-urile rurale, statele membre, autoritățile locale și regionale, fermierii, organizațiile societății civile, tinerii din mediul rural, ONG-urile, grupurile de acțiune locală, rețelele rurale și cadrele universitare - poate contribui la consultarea publică online până la 27 noiembrie 2020. Comisia dorește să asigure o consultare amplă și îi invită pe toți cei interesați de viitorul zonelor rurale și al locuitorilor acestora să își împărtășească opiniile. Iar în martie, odată ce Comisia Europeană va avea rezultatul acestei consultări, va fi anunţată noua viziune pentru zonele rurale.


RadioRomaniaInternational · Alo, Bruxelles? 01.10.2020

www.rri.ro
Publicat: 2020-10-01 09:23:00
Vizualizari: 433
TiparesteTipareste