Europenii, mai îngrijorați de economie decât de sănătate

europenii, mai îngrijorați de economie decât de sănătate Europenii sunt mai îngrijorați de starea economică decât de sănătate, arată cel mai recent Eurobarometru.

Românii sunt printre cei mai mulțumiți europeni de măsurile luate de instituțiile Uniunii Europene pentru combaterea pandemiei de COVID-19. Conform datelor studiului Eurobarometru standard, publicat vineri, 60% dintre cetățenii din țara noastră s-au declarat mulțumit de aceste măsuri, la egalitate cu Ungaria și Polonia și în spatele Irlandei unde procentul a fost de 71%. Media la nivelul Uniunii este de numai 45% din populație care se declară „mulțumită”, în timp ce 44 % sunt „nemulțumiți” de măsurile luate de UE pentru a combate pandemia.

 

Cu toate acestea, 62 % afirmă că au încredere în capacitatea UE de a lua deciziile corecte în viitor, iar 60 % rămân optimiști cu privire la viitorul UE. Românii se situează peste media UE cu 71% dintre respondenți care s-au declarat optimiști față de viitorul Uniunii.

 

Inflația și creșterea prețurilor, îngrijorătoare pentru români

 

Cei mai mulți cetățeni din cele 27 de state membre sunt preocupați de efectele pandemiei asupra situației economice.  Conform Eurobarometrului, 64% dintre europeni consideră că situația economiei naționale este „proastă”, aceeași opinie fiind împărtășită de 70% dintre români.

 

La nivel național, respondenții care afirmă că situația economică națională este bună sunt majoritari în 10 țări (față de 15 în toamna anului 2019). Proporția acestora variază de la 83 % în Luxemburg la 9 % în Grecia.

 

Întrebați care ar fi primele două probleme cu care se confruntă țara lor, o treime dintre europeni au răspuns “situația economică” (33%) și “sănătatea”. În România, patru din 10 respondenți au numit sănătatea , iar 31%, situația economică.  Dacă șomajul a fost a treia cea mai indicată problemă pentru europeni (28%), în România aceasta a fost inflația, numită de un procent identic de cetățeni.


Unul din trei români crede că economia României se va recupera cel mai devreme în anul 2023, în timp ce media statelor UE este de 42%

grafic-recuperare-criza-covid19-eurobarometru2020-ok.jpg

 



Imigrația, o problemă mai mică pentru europeni

 

Tot situația economică este cea mai presantă problemă cu care se confruntă UE, numită de 35% dintre europeni, o creștere cu 16 puncte procentuale peste toamna anului 2019. Situația economică nu a mai fost un subiect de preocupare atât de presant din primăvara anului 2014, menționează Comisia Europeană. Un sfert dintre români au aceeași opinie, dar respondenții din țara noastră au numit sănătatea ce principală problemă a Uniunii (33%).

 

Situația finanțelor publice ale statelor membre și imigrația sunt a doua cea mai mare preocupare la nivelul UE, fiecare cu 23% dintre răspunsuri. De remarcat, însă, că situația finanțelor publice este în creștere 6 puncte procentuale față de anul trecut , în timp ce imigrația are 13 puncte procentuale mai puțin față de Eurobarometrul din toamna lui 2019.

 

Peste jumătate dintre europeni (53%) au declarat că sunt mulțumiți de modul în care funcționează democrația în UE. Procentul respondenților „nemulțumiți” este de 43 %, în creștere față de toamna trecută.  Cu excepția Italiei, majoritatea cetățenilor din statele membre și 70 % dintre cetățenii întregii Uniuni afirmă că se simt cetățeni ai UE.


Imaginea pozitivă/neutră/negativă asupra Uniunii Europene (cifrele României în interior, media UE în exterior)

grafic-imaginea-ue-eurobarometru-2020.jpg


www.rri.ro
Publicat: 2020-10-25 17:20:00
Vizualizari: 292
TiparesteTipareste