Jurnal românesc - 26.10.2020

jurnal românesc - 26.10.2020 Institutul Cultural Român din Chișinău a împlinit 10 ani de la înfiinţare.

Ostaşii români care şi-au pierdut viaţa în Basarabia în cel de-al Doilea Război Mondial au fost comemoraţi în cadrul unei ceremonii organizate în Republica Moldova, în satul Mana din raionul Orhei, transmite Radio Chişinău. Evenimentul a avut loc în contextul în care, la 25 octombrie, a fost sărbătorită Ziua Armatei Române. În cadrul unei ceremoni religioase, a fost sfinţit Cimitirul de Onoare Românesc din Mana, care a fost restaurat în 2019 cu ajutorul statului român. 

La manifestare au asistat ambasadorul României la Chişinău, Daniel Ioniţă şi ministrul Apărării din Republica Moldova, Alexandru Pînzari. Diplomatul român a apreciat faptele eroice şi sacrificiile ostaşilor români care au luptat pentru a apăra Basarabia. "25 octombrie (...) este ziua când privim cu recunoştinţă către trecut şi cu încredere către viitor. Este ziua când trebuie să ne amintim de faptele de eroism ale celor care au luptat pentru credinţa noastră strămoşească, pentru libertate", a spus ambasadorul român. 

La rândul său, ministrul Pînzari a apreciat colaborarea militară dintre cele două state. "Partea română este partenerul nostru strategic. Avem multiple exerciţii militare comune, sute de militari de-ai noştri se instruiesc anual în cele mai bune şcoli militare din România", a spus oficialul. În Cimitirul de Onoare Românesc din Mana îşi dorm somnul de veci 16 eroi români, dintre care doar doi au fost identificaţi.


Institutul Francez din România a lansat "Rezidenţa de buzunar", un spaţiu aflat în spatele cinematografului Elvire Popesco din Bucureşti, în care sunt găzduiţi creatori români şi francezi cu proiecte din domeniul literaturii, muzicii, cinematografiei, teatrului sau artelor digitale. La inaugurare au participat ambasadorul Franţei la Bucureşti, Laurence Auer, şi câştigătorul Palme d'Or la Festivalul de Film de la Cannes din 2007, regizorul Cristian Mungiu. "Actul creativ are nevoie de sprijin, în mod deosebit în această perioadă de pandemie. Inaugurând acest spaţiu, dorim să dăm un mesaj de speranţă sectorului cultural din ţările noastre", a declarat ambasadorul francez. Primul care va folosi spaţiul va fi chiar regizorul Cristian Mungiu. El şi-a exprimat speranţa că acesta îi va oferi liniştea necesară finalizării unui scenariu la care lucrează. Primul concurs de candidaturi va fi lansat în cursul lunii noiembrie. Câştigătorii vor putea fi găzduiţi pentru perioade cuprinse între 15 zile şi 2 luni.


Institutul Cultural Român din Chișinău a împlinit 10 ani de la înfiinţare, perioadă în care a realizat aproximativ 1.000 de proiecte culturale în cadrul cărora s-au desfășurat peste 2.500 de evenimente culturale și științifice. Prezent la festivităţile organizate pentru a marca momentul, președintele interimar al Institutului Cultural Român, Mirel Taloș, a declarat că ICR Chişinău promovează, în egală măsură, cultura din România și din Republica Moldova. "ICR Chișinău poartă numele lui Mihai Eminescu, poet național pe ambele maluri ale Prutului. Acest nume arată identitatea culturală comună și faptul că ICR Chișinău se află, spre deosebire de alte reprezentanțe ale ICR în lume, în situația paradoxală de a fi chemat să promoveze cultura română în cadrul culturii române", a spus Taloș. 

ICR Chișinău organizează anual proiecte importante, precum programul "Poduri de carte", "Zilele Filmului Românesc", Reuniunea Teatrelor Naționale, proiectul "10 x 10", Festivalul FESTIS, conferinţele ICR Chişinău, proiectul "Muzică românească pe ambele maluri ale Prutului", expoziții de artă, colaborează cu Universitățile din Republica Moldova și cu Academia de Științe a Moldovei, participă la realizarea emisiunii radio "Ora de Cultură" şi susține zeci de publicații culturale și literare din Republica Moldova.


Artista Marilena Singer, cunoscută drept Saint Machine, reprezintă România la expoziția internațională "(Im)Possible Bodies", care are loc până pe 1 noiembrie şi este transmisă online pe site-ul impossiblebodies.nl. Tema expoziției este explorarea relației om-cyborg, iar la manifestare participă peste 30 de designeri, hackeri și artiști. Românca participă cu lucrările "I, HUMAN", creată în colaborare cu Centrul pentru Tehnologii Avansate cu Laseri, și "Incremental GOD - Defining the Markov Blanket", realizată împreună cu artistul Sergiu Negulici. 

"I, HUMAN" este un proiect transdisciplinar, ce studiază coeziunea umană mediată de tehnologie, iar "Incremental God" este o animație interactivă evolutivă și adaptivă al cărei conținut crește sau se degradează în funcție de reacțiile emoționale ale privitorilor. Prezenţa artistei la eveniment este sprijinită de Institutul Cultural Român și de Centrul Cultural Expo Arte.                                                                                                




www.rri.ro
Publicat: 2020-10-26 10:05:00
Vizualizari: 342
TiparesteTipareste