Albinele, parte vitală a agriculturii

albinele, parte vitală a agriculturii Rolul albinelor este unul vital - ele contribuie la înmulțirea multor plante cultivate sau sălbatice, fapt ce se reflectă în producția alimentară, conservând, în același timp, biodiversitatea.

Parte integrantă a agriculturii europene, sectorul apicol are o contribuție semnificativă la menținerea echilibrului ecologic și a biodiversității. În același timp, aduce un aport economic de circa 14 miliarde de euro pe an, fiind sursa principală sau adițională de venit pentru circa 620 de mii de cetățeni europeni. Rolul de polenizatori al albinelor este unul vital - ele contribuie la înmulțirea multor plante cultivate sau sălbatice, fapt ce se reflectă în producția alimentară, conservând, în același timp, biodiversitatea. 


Principala producție a albinei nu este mierea, ci este polenizarea, spune eurodeputatul Daniel Buda, cu care am discutat despre importanța apiculturii și despre sprijinul acordat apicultorilor europeni, inclusiv celor din România - țară care deține al doilea cel mai mare număr de stupi din Uniunea Europeană, peste 1,8 milioane: 

"Aș putea să spun în privința apiculturii că este poate cel mai important sector, atât pentru componenta vegetală, cât și pentru componenta zootehnică, deoarece fără albine ar dispărea zeci de mii de plante și, practic, agricultura ar fi imposibil de practicat pe mai departe la același nivel. Spuneam uneori în dezbaterile cu diverse persoane sau cu diverse structuri că principala producție a albinei nu este mierea, ci este polenizarea. Acest lucru se cunoaște mai puțin de către cetățeni și de aceea este important, și la nivelul UE și la nivelul diverselor structuri importante, inclusiv din România, să dăm Cezarului ce-i al Cezarului, adică apiculturii ce este al apiculturii. 

De asemenea, pot să vă spun că, după sectorul laptelui, în comisia de Agricultură cel mai dezbătut subiect este cel legat de apicultură. De ce? Pentru că ne propunem să venim cu forme de sprijin și noua Politică Agricolă Comună vine cu o formă de sprijin consistent pentru apicultură. De asemenea, la nivel național sectorul apicol a fost puternic sprijinit și este puternic sprijinit cu sute de  milioane de euro. Pentru că altfel apicultorii nu au cum să reziste pe piață, mai ales că ei sunt extrem de dependenți de ceea ce înseamnă aceste schimbări climatice, deoarece albinele sunt foarte sensibile la aceste aspecte - și au nevoie de aceste forme de sprijin. 

Mesajul meu este unul foarte ferm pentru apicultori: să stea liniștiți, că de la nivelul UE, de la nivel național, suntem preocupați de nevoile lor, știm care le sunt nevoile și resursele financiare pe care le punem la dispoziție cu siguranță se vor constitui într-un ajutor sustenabil pentru aceștia, astfel ca mai departe să poată să reziste pe piață." 


Sprijinul financiar al UE, dublat de contribuțiile statelor membre, se aplică programelor naționale de apicultură, programe destinate îmbunătățirii condițiilor din sectorul apicol și comercializării produselor. Printre măsuri se află pregătirea apicultorilor, sprijinirea lor pentru a începe o afacere în acest sector, lupta împotriva paraziților care afectează stupii, respectiv îmbunătățirea calității produselor apicole. 


Datele Comisiei Europene arată că în UE, 78% din flora autohtonă și 84% dintre culturi depind parțial sau deplin de polenizatori precum albinele. În vederea refacerii și protejării ecosistemelor naturale, Comisia Europeană a inaugurat, pe de altă parte, un nou Centru de cunoștințe privind biodiversitatea, menit să pună la dispoziția publicului cele mai recente informații în domeniu.

RadioRomaniaInternational · Alo, Bruxelles? 5.11.2020

www.rri.ro
Publicat: 2020-11-05 08:30:00
Vizualizari: 185
TiparesteTipareste