Amendamente pentru educaţie şi sectorul cultural şi creativ

amendamente pentru educaţie şi sectorul cultural şi creativ Amendamentele europarlamentarului Victor Negrescu privind alocarea a minimum 10% pentru educaţie şi a 2% pentru sectorul cultural şi creativ au fost votate.

Amendamentele europarlamentarului Victor Negrescu (PSD/S&D), privind alocarea de resurse financiare pentru educaţie şi sectorul cultural şi creativ au fost votate în Parlamentul European. Membrii Comisiilor pentru Bugete şi pentru Afaceri Economice din Parlamentul European au votat într-o şedinţă comună amendamentele prin care se recomandă alocarea a minimum 10% pentru educaţie şi a 2% pentru sectorul cultural şi creativ în Planul European pentru Relansare şi Rezilienţă.

 

Am susţinut de la începutul pandemiei faptul că orice relansare economică şi socială reală trebuie să pornească de la educaţie şi de la formarea adulţilor pentru această perioadă plină de provocări. Creşterea competenţelor digitale, îmbunătăţirea nivelului de pregătire, adaptarea profesiilor la noul context, modernizarea şcolilor şi universităţilor, accesul tuturor la infrastructură şi educaţie digitală de calitate sunt doar câteva din aspectele care trebuie prioritizate în planurile naţionale de relansare şi rezilienţă, a declarat Negrescu.

 

Tot în această logică, industriile cele mai atinse de pandemie, printre care se numără sectorul cultural şi creativ, turismul şi HORECA, trebuie sprijinite consistent. Nu în ultimul rând, IMM-urile trebuie să beneficieze de un sprijin activ şi adaptat nevoilor curente. Pornind de la aceste recomandări, statele membre, şi includ aici România, trebuie să îşi dezvolte planuri naţionale care să ţină cont de solicitarea instituţiilor europene, a adăugat Victor Negrescu.

 

S-a decis, de asemenea, alocarea a 20% pentru dezvoltarea sectorului digital european, 40% pentru protejarea mediului, dar şi a minimum 7% pentru sectoarele prioritare. Tot în cadrul documentului aprobat sunt prevăzute obiective esenţiale pentru finanţarea schemelor de sprijin precum Garanţia Europeană pentru Tineret şi Garanţia Europeană pentru Copii.


www.rri.ro
Publicat: 2020-11-11 14:40:00
Vizualizari: 750
TiparesteTipareste