Info Business

 info business Aproape 6 din 10 întreprinderi mici şi mijlocii din România mai au fonduri disponibile doar pentru una, cel mult două luni, în timp ce 2 din 10 estimează că banii din firmă le ajung pentru 2 până la 4 luni.

Aproape 6 din 10 întreprinderi mici şi mijlocii din România mai au fonduri disponibile doar pentru una, cel mult două luni, în timp ce 2 din 10 estimează că banii din firmă le ajung pentru 2 până la 4 luni, transmite Radio România Actualităţi. Potrivit noului barometru realizat de firmele Sierra Quadrant şi Frames, publicat miercuri, al doilea val al pandemiei de COVID şi noile restricţii impuse de autorităţi au afectat şi mai puternic economia românească, în principal sectorul IMM-urilor, acolo unde problemele financiare s-au acutizat.

Cei mai mulţi dintre cei chestionaţi au declarat că au ajuns în această situaţie ca urmare a scăderii vânzărilor, peste 60%, accentuării blocajului financiar şi accesului limitat la finanţarea bancară. Referitor la provocările anului care urmează, antreprenorii s-au arătat îngrijoraţi, în cea mai mare proporţie, tot de efectele pandemiei, apoi au indicat taxele, impozitele şi fluctuaţia cursului leu-euro. Barometrul privind starea economiei a fost realizat pe un eşantion reprezentativ de 300 de firme din diverse domenii de activitate, de la comerţ la finanţe, agricultură, energie, confecţii şi IT

 

Autorităţile şi operatorii din domeniul energiei susţin că stocurile de combustibil pentru iarnă sunt la un nivel foarte bun şi dau asigurări populaţiei că nu vor fi probleme pentru traversarea sezonului rece 2020-2021. Reprezentanţii Ministerului Energiei au susţinut, în cadrul unei dezbateri, că stocurile de gaz sunt aproape de maximul capacităţii de depozitare, şi anume de circa 2,8 miliarde de metri cubi. Lucian Rusu, secretar de stat în ministerul Energiei, a spus că autorităţile iau în calcul un scenariu de iarnă cu un consum mai redus de energie cu până la trei procente faţă de anul trecut, în condiţiile pandemiei, dar şi ale prognozei meteo, care previzionează doar câteva episoade de viscol şi ger.

 

România se situează printre ţările Uniunii Europene cu cele mai mari creşteri ale preţurilor la electricitate pentru consumatorii casnici. Preţurile medii in Uniune au scăzut uşor în primul semestru din 2020, comparativ cu perioada similară din 2019, însă au existat şi majorări. Cele mai mari creşteri, în moneda naţională, au fost înregistrate în Lituania, şi anume de 13,6%, apoi în Polonia - 12,9%, în Luxemburg - 10,5%, şi România – de 9,1%, arată datele publicate de Oficiul European de Statistică EUROSTAT.

Exprimate în euro, cele mai scăzute preţuri medii la electricitate pentru consumatorii casnici din Uniune în primul semestru din 2020 au fost în Bulgaria, şi anume de 10 euro/100 kWh, şi Ungaria, de 10,3 euro/100 kWh. În primul semestru din 2020, preţurile medii la electricitate pentru consumatorii casnici din Uniunea Europeană s-au situat la 21,3 euro/100 kWh, în timp ce în România preţul a fost de 14,59 euro/100 kWh.

 

 


www.rri.ro
Publicat: 2020-11-26 11:00:00
Vizualizari: 1303
TiparesteTipareste