Aer mai curat în Europa

aer mai curat în europa În ultimii 10 ani, calitatea aerului s-a îmbunătăţit semnificativ în Europa - se arată în ultimul raport, pe anul 2020, al Agenţiei Europene de Mediu, dat recent publicităţii.

Intitulat "Calitatea aerului în Europa - raport 2020", documentul Agenţiei Europene de Mediu se bazează pe cele mai recente date oficiale, obținute de la peste 4000 de stații de monitorizare din întreaga Europă, în anul 2018.
Efectele asupra sănătății sunt estimate separat pentru cei trei poluanți (particulele fine de materie PM2.5, bioxidul de azot și ozonul).


Potrivit Raportului, valoarea limită a Uniunii Europene pentru particulele fine de materie (PM2.5) a fost depășită, în 2018, de șase state membre: Bulgaria, Croația, Cehia, Italia, Polonia și România.


Doar Estonia, Finlanda, Islanda și Irlanda au înregistrat concentrații de particule fine de materie mai mici decât valorile recomandate de Organizația Mondială a Sănătății, valori care sunt mai stricte.


Se menține decalajul dintre limitele legale ale Uniunii în ceea ce privește calitatea aerului și recomandările OMS; Comisia intenționează să rezolve această problemă prin revizuirea standardelor Uniunii Europene în cadrul planului de acțiune privind reducerea la zero a poluării.


În anul 2018, expunerea la particule fine de materie a cauzat aproape 417.000 de decese premature în 41 de țări din Europa. Aproape 380.000 dintre acestea au fost înregistrate în Uniunea Europeană. Aici intră şi numărul de decese cauzate de dioxidul de azot și de ozonul troposferic.


Din anul 2000, emisiile principalilor poluanți atmosferici au scăzut semnificativ; şi emisiile provenite din aprovizionarea cu energie au scăzut, dar progresele sunt lente în ceea ce priveşte reducerea emisiilor provenite de la clădiri și din agricultură.


În anul 2018, datorită calității mai bune a aerului, decesele premature cauzate de poluarea cu particule fine au fost cu aproximativ 60.000 mai puține decât în anul 2009. În ceea ce privește dioxidul de azot, scăderea a fost chiar mai mare: 54% în ultimii zece ani. Aceste progrese au fost determinate de aplicarea permanentă în Europa a politicilor în domeniul mediului și al climei.


Pandemia de coronavirus a avut şi unele efecte pozitive: au fost confirmate evaluările anterioare conform cărora concentraţia unor  poluanți atmosferici a scăzut cu până la 60% în numeroase țări europene în care au fost instituite măsuri de izolare în primăvară.


Legătura dintre dintre poluarea aerului și gravitatea infecțiilor cu COVID-19 nu este deocamdată clară, fiind necesare cercetări suplimentare.

RadioRomaniaInternational · Europa la zi 27.11.2020

www.rri.ro
Publicat: 2020-11-27 11:21:00
Vizualizari: 538
TiparesteTipareste