Omul Anului 2020 la Radio România Internaţional

omul anului 2020 la radio românia internaţional RRI a continuat tradiţionala anchetă de opinie printre ascultătorii şi utilizatorii de Internet şi reţele sociale pentru a decide care dintre personalităţile prezentului şi-au pus amprenta cel mai mult, în sens pozitiv, asupra lumii în 2020.

 

Dragi prieteni, Radio România Internaţional a continuat tradiţionala sa anchetă de opinie printre ascultătorii şi utilizatorii de Internet şi reţele sociale pentru a decide care dintre personalităţile prezentului şi-au pus amprenta cel mai mult, în sens pozitiv, asupra lumii în 2020.

 

Cum era de aşteptat, nu "Omul Anului 2020 la RRI", ci "Oamenii anului 2020 la Radio România Internaţional" au fost desemnaţi lucrătorii din sistemul medical din întreaga lume, aflaţi în linia întâi a luptei împotriva pandemiei de COVID-19, cea care a bulversat grav viaţa întregii planete. 

 

Printre cei care i-au desemnat ca "Oamenii anului 2020 la Radio România Internaţional" pe membrii personalul medical din  lume implicat în lupta împotriva COVID-19 s-au aflat ascultătorii David Iurescia, din Argentina, Teruhiko Kachi, din Japonia, Javier González Nungaray, din Mexic, sau Miodrag Ristici, din Serbia, care argumenta: 

"Lucrătorii din sănătate se află în prima linie de la începutul pandemiei până astăzi. Cu multă implicare ei ajută persoanele bolnave de COVID-19. Au salvat multe vieți și au ajutat mulți oameni să nu ajungă pe un pat de spital. 

Din păcate, mulți dintre ei s-au îmbolnăvit în timpul acestei lupte cu o boală perversă și unii au murit din cauza COVID-19. Titlul de Om al Anului 2020 le aparține, fără îndoială, lor."

 

"Oamenii Anului 2020" sunt victimele noului coronavirus şi cei apropiaţi lor, care, în multe situaţii, nu au putut nici măcar să le aducă un ultim salut, a scris emoţionant ascultătorul RRI Giovanni Frassineti, din Italia.

 

Au mai fost propuşi "Omul Anului 2020" cei doi cercetători germani de origine turcă Uğur Şahin şi Özlem Türeci, fondatorii laboratoarelor BioNTech, celebrul medic și imunolog american dr. Anthony Fauci, doctorul român Virgil Musta, pentru introducerea timpurie a anticoagulantelor în tratamentul bolnavilor de COVID-19, medicul italian Gino Strada şi voluntarii Asociaţiei umanitare Emergency, Tedros Adhanon Ghebreyesus, director general OMS, prof. dr. John Ioannidis, de la Stanford University School of Medicine, prof. Didier Raoult, specialist francez în boli infecţioase.

 

Printre liderii politici propuşi s-au aflat preşedintele ales al SUA, Joe Biden, preşedintele american în exerciţiu, Donald Trump, Papa Francisc, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, noul preşedinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, lidera opoziției din Belarus, Svetlana Tihanovskaia, preşedintele Braziliei, Jair Bolsonaro, activistul pro-democraţie din Hong Kong Joshua Wong, prim-ministrul neozeelandez Jacinda Ardern.

 

Printre nominalizaţi s-a aflat şi regretatul Maradona, actriţa Kira Hagi, fiica fostului mare fotbalist român Gheoghe Hagi, jucătoarea japoneză de tenis Naomi Osaka sau vloggerul/YouTuber-ul CSYON, pentru transmisiunile live în vremuri de pandemie, propus de Adrian Heinrich, un puști de 9 ani, din Germania, care ascultă RRI împreună cu fratele său de 15 ani. 

 


www.rri.ro
Publicat: 2021-01-01 11:15:00
Vizualizari: 638
TiparesteTipareste