Premiul Saharov 2020, acordat opoziției democratice din Belarus

premiul saharov 2020, acordat opoziției democratice din belarus Premiul Saharov pentru libertatea de gândire a fost acordat, la finalul anului 2020, opoziției democratice din Belarus.

Criza politică din Belarus declanșată anul trecut, odată cu alegerile prezidențiale din 9 august, a condus la o revoltă împotriva președintelui autoritar Aleksandr Lukașenko și a represiunii brutale ulterioare a demonstranților de către regimul acestuia.


Opoziția din Belarus, ai cărei numeroşi reprezentanţi fie sunt în închisoare, fie au fost nevoiţi să fugă din ţară în urma protestelor organizate, este reprezentată de Consiliul de coordonare, apreciat ca o inițiativă a "femeilor curajoase", precum și a unor personalități politice și reprezentanți ai societății civile.


La ceremonia de decernare a Premiului Saharov 2020 pentru libertatea de gândire, Președintele Parlamentului European, David SASSOLI, a apreciat în mod deosebit curajul și determinarea lor de a apăra valorile democrației: 

"Decernarea  Premiului Saharov este un moment important. Apărătorii drepturilor omului și promotorii democrației sunt un model pentru noi și aduc un omagiu special laureaților, pentru curajul arătat, indiferent de cât de brutale și nemiloase pot fi metodele folosite de guvern. Prin protestele de durată ale întregului popor din Belarus, oamenii au depășit frica, oricât de mare ar fi fost."


Onorată de ceea ce simbolizează Premiul Saharov, Svetlana Tihanovskaia - liderul opoziției democrate din Belarus - îndeamnă la solidaritate pentru acțiuni concrete împotriva dictaturii:

"Pentru a treia oară în 20 de ani, bielorușii au fost onorați cu premiul Saharov pentru libertatea de gândire. Cea mai bună recunoaștere a faptului că suntem gânditori liberi și o motivație pentru noi să continuăm. Acest premiu îi face să înțeleagă că sunt eroi. Că lupta lor este importantă nu numai în interiorul țări, ci și în afara ei. Este ca o inspirație pentru întreaga lume care ne-a remarcat demnitatea, curajul și voința puternică pentru schimbare. Suntem hotărâți să câștigăm și vom câștiga.

Apelăm Europa și întreaga lume să fie alături de noi. Solicităm Europei să fie curajoasă în decizia luată de a sprijini poporul din Belarus acum, nu mâine și nu prin cineva care doar în viitor va susține drepturile omului. Iar respectarea democrației nu înseamnă imixtiune, ci este o datorie a fiecăruia în sine și a fiecărei țări. Solidaritatea și vocea voastră sunt importante, dar acțiunile sunt cele care contează."


Premiul Saharov pentru libertate de gândire, numit în onoarea fizicianului și disidentului politic sovietic Andrei Saharov, este acordat în fiecare an de către Parlamentul European. A fost înființat în 1988 pentru a onora persoane și organizații care apără drepturile omului și libertățile fundamentale.

 

RadioRomaniaInternational · Local, regional, european 13.01.2021

www.rri.ro
Publicat: 2021-01-13 08:40:00
Vizualizari: 404
TiparesteTipareste