Încă o lună în stare de alertă

Încă o lună în stare de alertă În România a fost prelungită cu încă 30 de zile starea de alertă

Revenirea la normalitatea de dinainte de pandemie se lasă așteptată în România. Guvernul de la București a aprobat, la solicitarea Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prelungirea, de miercuri, cu încă 30 de zile, a stării de alertă. Reînnoită periodic, aceasta este în vigoare încă de la jumătatea lunii mai a anului trecut, după epuizarea celor două luni de stare de urgență decretate pe fondul îngrijorărilor majore provocate de noul coronavirus. Printre altele, este menținută obligația ca toate persoanele care au împlinit 5 ani să poarte măști de protecție în spaţiile publice închise și deschise - pe stradă, în parcuri, la locul de muncă, în magazine sau în mijloacele de transport în comun. Distanța fizică și regulile de igienă personală, respectiv spălatul temeinic al mâinilor, sunt și ele insistent recomandate. 


Rămân în vigoare interdicţiile privind organizarea şi desfăşurarea mitingurilor, demonstraţiilor sau concertelor, dar şi regulile privind activităţile culturale, artistice şi sportive. Mai precis, competiţiile sportive se pot desfăşura fără spectatori, iar cinematografele şi instituţiile de spectacole pot fi deschise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spaţiului. Dacă, într-o localitate, numărul de cazuri, în interval de 14 zile, depășește 3 la mia de locuitori, cinematografele şi sălile de spectacole rămân închise. Activitatea cultelor religioase se desfăşoară în interiorul sau în afara lăcaşurilor de cult, cu respectarea regulilor de protecţie sanitară. Totodată, în următoarele 30 de zile, este menţinută şi interdicţia ce vizează aniversările, petrecerile în spaţii închise sau deschise publice și private, precum şi interdicţia de circulaţie în toate localităţile şi pentru toate persoanele în intervalul orar 23:00 - 5:00. Evident, există şi excepţii legate de deplasarea în interes profesional, medical sau pentru îngrijirea şi asistenţa persoanelor bolnave, cu dizabilităţi sau în cazul unui deces în familie. În toate aceste cazuri excepţionale, va fi prezentată, ca şi până acum, o declaraţie pe proprie răspundere.


Pe acest fond, după o primă fază a campaniei naționale de vaccinare anti-Covid-19 destinată personalului din domeniul sănătății, la sfârșitul acestei săptămâni în România ar urma să înceapă a doua fază, care îi vizează, în principal, pe vârstnici, pe bolnavii cronici și pe angajații unor sectoare de activitate esențiale pentru funcționarea statului. Potrivit specialiștilor, o imunitate colectivă ar urma să fie dobândită, dacă se vaccinează 60-70% din populația țării.


www.rri.ro
Publicat: 2021-01-13 11:44:00
Vizualizari: 131
TiparesteTipareste